Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:27 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comisarul european pentru politică regională Corina Creţu, candidat PRO România - „Încă de la începutul mandatului meu, am spus că politica regională nu are culoare politică“

ro

15 May, 2019 00:00 1635 Marime text
Comisarul european pentru politică regională Corina Creţu a declarat, ieri, că Oradea este un exemplu nu numai pentru România, ci şi pentru întreaga Uniune Europeană privind banii europeni folosiţi pentru a schimba faţa oraşului, pentru a îmbunătăţi viaţa oamenilor.
„Vreau să-l felicit pe primarul Ilie Bolojan, pentru că, aşa cum am spus, Primăria Oradea, dânsul personal, echipa pe care şi-a format-o la Primărie reprezintă un exemplu că se poate, în ciuda tuturor obstacolelor şi a birocraţiei. Ştiţi foarte bine că eu sunt în favoarea unei simplificări radicale, pentru atragerea banilor europeni care sunt la dispoziţia cetăţenilor”, a afirmat Corina Creţu.

Comisarul european s-a aflat la Oradea pentru a efectua o vizită în teren la lucrările de investiţii pe fonduri europene aflate în derulare. Comisarul Corina Creţu a discutat şi cu primarul Ilie Bolojan şi cu conducerea Primăriei mai multe probleme legate de absorbţia fondurilor europene şi de dificultăţile cu care se confruntă Primăria.

„Încă de la începutul mandatului meu, am spus că politica regională nu are culoare politică. Am fost şi sunt la dispoziţia guvernelor României, dar principalii mei parteneri, aliaţii de nădejde, au fost primarii din toate statele membre, de la care am aflat direct problemele cu care se confruntă şi ce este de făcut. Sper ca, în ceea ce am propus noi, în propunerea Comisiei Europene, atât legată de buget, când România ar trebui să câştige şase miliarde de euro pentru perioada 2021-2017 în plus faţă de ce are acum, dar şi în propunerile de schimbare a regulamentelor, toate acestea să vă ajute mai mult în momentul în care vor fi adoptate de Parlamentul European şi de Consiliul European, în calitate de co-legislator,” a subliniat aceasta.

„La finalul unui mandat de comisar, doresc să-i mulţumesc Corinei Creţu pentru tot ce a făcut pentru ca absorbţia de fonduri europene pentru autorităţile locale să se deruleze în condiţii cât mai bune şi pentru tot concursul pe care l-a dat pentru ca anumite lucruri ce nu funcţionau să fie eliminate”, a spus Ilie Bolojan, primarul municipiului Oradea.

Sursa foto: Facebook PRO România

Material comandat de PARTIDUL PRO ROMÂNIA, MFC: 41190009
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii