Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
03:13 25 06 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Zi de sărbătoare la Cumpăna Festivalul naţional de folclor pentru tineri interpreţi „Dor de cânt românesc“, la cea de-a XIV-a ediţie

ro

31 May, 2019 00:00 914 Marime text

Festivalul naţional de folclor pentru tineri interpreţi „Dor de cânt românesc“, organizat de Primăria Cumpăna, a ajuns la cea de-a XIV-a ediţie. Este o ediţie în care tradiţia, folclorul şi autenticitatea neamului românesc sunt puse la loc de cinste.
 
Primarul comunei Cumpăna, ec. Mariana Gâju, va deschide festivalul, urându-le bun venit participanţilor şi spectatorilor. Înaltpreasfinţia Sa Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, va binecuvânta evenimentul cultural.
 
Festivalul este deschis artiştilor amatori, solişti vocali din ţară, interpreţi ai cântecului popular românesc, cu vârste cuprinse între 6 şi 18 ani, fiind structurat pe trei secţiuni de vârstă. Ei vor fi acompaniaţi de Orchestra „Baladele Deltei“, condusă de dirijor Aurelian Croitoru, manager ansamblu - Ştefan Coman. Regia artistică şi prezentarea vor fi asigurate de Miruna Ionescu şi Ionuţ Dulgheriu. Concursul se va desfăşura în sala de spectacole a Casei de Cultură din comuna Cumpăna, astăzi, începând cu ora 14.00.
 
Gala laureaţilor şi festivitatea de premiere vor avea loc în ziua de 1 iunie 2019, începând cu ora 11.00. Această ediţie a înregistrat peste 50 de concurenţi, fapt ce dovedeşte că festivalul a ajuns la un nivel ridicat de calitate. Folclorul românesc din toată ţara va fi prezent la Cumpăna, concurenţii reprezentând judeţele: Brăila, Buzău, Constanţa, Gorj, Ialomiţa, Olt, Prahova, Suceava, Sibiu, Tulcea.
 
Din juriu fac parte personalităţi de prestigiu ale folcloristicii româneşti. Preşedintele juriului este Elise Stan - profesor doctor etnomuzicolog, realizator emisiuni de folclor în cadrul TVR, care va avea o misiune deosebit de dificilă alături de ceilalţi membri: Doina Işfănoni - doctor, istoric de artă, cercetător, etnolog în cadrul Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti, Daniela Roxana Gibescu - doctor etnomuzicolog, specialist Electrecord România, Nicoleta Popa - director televiziunea Favorit, Maria Magiru - etnograf, directorul Muzeului de Artă Populară Constanţa, Ileana Vieru - realizatorul emisiunii folclorice, Radio România „Antena Satelor”, Eugenia Florea - profesor etnomuzicolog, realizator emisiuni folclor Radio România.
 
Recitalurile vor fi susţinute de nume de răsunet ale folclorului românesc: Constantin Enceanu, Maria Dragomiroiu, Angela Rusu, Daniela Condurache, Marius Brutaru, alături de câştigătoarea trofeului festivalului ediţiei anterioare, Polacek Alexandra Yasmine.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii