Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:56 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Suită de evenimente de Ziua Naţională a României, la Cumpăna. Monumentul „Memorialul Eroilor“, sfinţit de ÎPS Teodosie (galerie foto)

ro

03 Dec, 2018 00:00 1584 Marime text
La împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire, Primăria si Consiliul Local Cumpăna, reprezentate legal de primarul ec. Mariana Gâju, au organizat o serie de manifestări menite a reliefa însemnătatea acestui moment istoric.
 
Astfel, de Ziua Naţională a României, Primăria şi Consiliul Local Cumpăna au sfinţii şi inaugurat monumentul „Memorialul Eroilor”. Evenimentul face parte din calendarul activităţilor de marcare a Centenarului, anul 2018 fiind anul omagial al unităţii de credinţă şi de neam şi anul comemorativ al Făuritorilor Marii Uniri din 1918.
 
Ceremonia dedicată Zilei Naţionale a României, organizată de Primăria Cumpăna, a început cu interpretarea imnului de stat a României de către Fanfara RAJA Constanţa, alături de Corala „Armonia“ a Arhiepiscopiei Tomisului.
 
În cinstea Zilei Naţionale au defilat militari ai subunităţii din cadrul UM 01737 Topraisar. A urmat dezvelirea Monumentului Eroilor Neamului, de către primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, alături de veteranul de război Ion Ceapă, în vârstă de 102 ani. Un moment emoţionant a fost atunci când cei prezenţi au lansat baloane colorate, în amintirea celor care şi-au dat viaţa pentru România. A urmat slujba de sfinţire a Monumentului Eroilor, care a fost oficiată de ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, alături de un sobor de preoţi.
 
„Acest monument este o mărturie vie a recunoştinţei şi dragostei locuitorilor comunei Cumpăna faţă de eroii săi. Acest eveniment vă face vrednici pe voi, locuitorii comunei, pentru recunoştinţa pe care o aveţi faţa de eroi. Acest eveniment este o pagină scrisă de voi. Dumnezeu să vă ajute! La mulţi ani, Cumpăna şi România!“, a transmis ÎPS  Teodosie.
 
„Dragi români, astăzi este ziua noastră naţională, zi în care cu toţii, oriunde ne-am afla, ne sărbătorim patria. Acum 100 de ani, românii au trăit emoţia reîntregirii. De atunci, 1 Decembrie reprezintă idealul nostru ca naţiune de a fi liberi şi uniţi într-o Românie demnă şi prosperă. Românilor din ţară şi de pretutindeni le doresc multă sănătate, succes în ceea ce şi-au propus să realizeze şi, măcar la ceas de sărbătoare, să-şi aducă aminte de valorile naţionale consacrate de-a lungul tumultuoasei noastre istorii şi de cei care s-au jertfit pentru ţară. Să fim mai buni unii cu ceilalţi, să ne iubim cu adevărat ţara şi, cel mai important, să o apărăm pentru că este patria noastră! La mulţi ani, patria noastră, România! La mulţi ani, dragi români! Cu respect şi devotament, dragii mei concetăţeni“, a declarat primarul Mariana Gâju.
 
Locuitorii comunei prezenţi la eveniment au asistat la un moment artistic, prezentat de artiştii Teatrului de Stat Constanţa. Ulterior, Corala „Armonia“ a Arhiepiscopiei Tomisului a oferit un recital de cântece patriotice. Un grup copii au interpretat, la rândul lor, melodii patriotice, fiind acompaniaţi de chitare. Ceremonia dedicată Zilei Naţionale a României s-a încheiat cu depunerea coloanelor de flori la monumentul inaugurat în cinstea eroilor neamului, care şi-au dat viaţa pentru ţară.
 
În incinta Casei de Cultură a comunei a avut loc un spectacol tematic susţinut de preşcolarii celor două grădiniţe din localitate, de elevi ai Liceului Tehnologic „Nicolae Dumitrescu” şi de ansamblul folcloric „Boboceii Cumpenei”.
 
Amintim că acest monument comemorează toţi eroii căzuţi în Războiul de Independenţă, în cele două Războaie Mondiale şi în războiul pentru reîntregirea ţarii. Construirea monumentului „Memorialul Eroilor” în comuna Cumpăna reprezintă un gest de onoare şi de fidelitate pentru memoria celor care s-au sacrificat faţă de trecutul, prezentul şi viitorul nostru.  Monumentul a fost ridicat cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii, care a suportat 85 la sută din costuri. Restul banilor au venit de la Consiliul Local Cumpăna.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii