FOTO. Primăria Cumpăna oferă 350 de pachete persoanelor vulnerabile, într-o acțiune caritabilă
FOTO. Primăria Cumpăna oferă 350 de pachete persoanelor vulnerabile, într-o acțiune caritabilă
212
Marime text

În preajma marii sărbători a Învierii Domnului, astăzi, 7 aprilie 2026, Primăria și Consiliul Local ale comunei Cumpăna au organizat ca în fiecare an, o amplă acțiune caritabilă dedicată persoanelor vârstnice cu venituri reduse, precum și persoanelor cu dizabilități încadrate în grad de handicap grav, cu asistent personal, copii și adulți.
Inițiativa s-a desfășurat cu sprijinul și implicarea directă a doamnei primar Mariana Gâju, continuând tradiția administrației locale de a fi alături de cei mai vulnerabili membri ai comunității, transmite instituția în cadrul unei postări pe pagina oficială de Facebook.
Redăm mesajul transmis locuitorilor:
„În cadrul acestei acțiuni, 350 de beneficiari au primit pachete cu produse alimentare de bază: ulei, zahăr, făină, orez și cozonac, menite să aducă un plus de sprijin și o rază de bucurie în casele acestora, în această perioadă încărcată de semnificație spirituală.
Pachetele au fost distribuite direct la domiciliul beneficiarilor, cu ajutorul echipelor Primăriei și al voluntarilor implicați, gest care a contribuit la desfășurarea eficientă și în condiții optime a întregii acțiuni.
Prin astfel de demersuri, organizate constant în preajma marilor sărbători, administrația locală din Cumpăna își reafirmă angajamentul față de valorile solidarității, respectului și sprijinului reciproc, demonstrând că prin implicare și grijă față de semeni, comunitatea devine mai unită și mai puternică.”
Citește și:
Comuna Cumpăna se pregătește de Paște. Decoruri luminoase 3D și figurine pentru iluminatul festiv din acest an (DOCUMENTE)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


