Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
08:56 19 09 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Rezervaţia Naturală Cheile Dobrogei, în pericol Comuna Grădina nu va mai putea efectua lucrări de igienizare a spaţiilor verzi

ro

17 Jul, 2014 00:00 1702 Marime text
În mare parte, recentele prevederi din legea zilierilor (52/2011) îi vizează pe agenții economici. Însă modificările au ajuns să se răsfrângă și asupra activităţii autorităților locale. Într-o comună precum Grădina, unde nu există mulţi beneficiari ai ajutorului social pe Legea 416 (a venitului minim garantat), modificările aduse legii zilierilor nu sunt tocmai binevenite. Asta pentru că unul dintre alineatele primului articol spune că instituțiile publice nu pot beneficia de serviciile zilierilor, cu excepția celor de gospodărire comunală gestionate direct de consiliile locale.

Acelaşi lucru se întâmplă şi în comuna Grădina. Autoritatea publică nu deţine un serviciu de gospodărire comunală, iar activităţi precum cele de igienizare erau făcute de zilieri. „Trebuie să cerem unele lămuriri de la Trezorerie și un punct de vedere scris de la Ministerul Finanțelor, legat de modalitatea și suma de plată a zilierilor. Problema este că noi trebuie să continuăm lucrările de igienizare, altfel, în scurt timp, cei care vor dori să vină să vadă frumuseţea Rezervaţiei Naturale Cheile Dobrogei vor fi obligaţi să o facă prin buruieni cât casa sau prin munţi de gunoaie“, a spus primarul comunei Grădina, Gabriela Iacobici.
De-a lungul timpului, zilierii nu au făcut numai lucrări de gospodărire. „Majoritatea lucrărilor pe care le-am realizat în comună au fost făcute cu zilieri. Mi se pare nedreaptă această măsură. Am avut la Primărie un singur om pe care îl puteam folosi la munci de acest fel, însă şi omul acesta s-a pensionat. Se pare că statul vrea cu orice preţ să ne oblige să facem contracte cu firme, în loc să creăm locuri de muncă şi o sursă de venit pentru cei din localitatea noastră“, ne-a explicat primarul comunei Grădina.

Ti-a placut articolul?

Comentarii