OCPI Constanța desfășoară acțiunea de intabulare a imobilelor din localitatea Valu lui Traian
OCPI Constanța desfășoară acțiunea de intabulare a imobilelor din localitatea Valu lui Traian
25 Apr, 2023 15:00
ZIUA de Constanta
1267
Marime text
În urma lucrărilor de înregistrare sistematică a proprietăților, în comuna Valu lui Traian au fost identificate 13.862 imobile, cu suprafața totală de 6.427,5792 de hectare. Imobilele au fost măsurate și urmează să fie intabulate. Lucrările de înregistrare sistematică a proprietăților în evidențele de cadastru și carte funciară se desfășoară în cadrul Programului național de cadastru și carte funciară (PNCCF) și sunt gratuite pentru cetățeni.
Finanțarea este asigurată din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020.
Rezultatele lucrărilor de cadastru general au fost afișate începând cu data de 20 aprilie 2023. Data limită de depunere a contestațiilor este 19 iunie 2023.
Cererile de rectificare a documentelor tehnice, în forma prevăzută de lege, însoțite de documentele justificative, pot fi formulate în termen de 60 de zile de la data afişării și pot fi depuse la sediul căminului cultural, transmise prin poştă sau curier, ori prin mijloace electronice, sau formulate în sistemul informatic.
În prezent, din totalul de 70 de UAT-uri din județul Constanța, șapte comune sunt cadastrate integral, iar în alte 55 de UAT-uri se desfășoară lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor în cadrul PNCCF, atât la nivelul întregului UAT, cât și pe sectoare cadastrale.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii