Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:04 09 10 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Justiție Constanța Dosarul Nordis! Tribunalul Constanța schimbă sentința Judecătoriei și dispune notarea gratuită a insolvenței în Cartea Funciară

ro

09 Oct, 2026 14:00 244 Marime text
Pe rolul Tribunalului Constanța se află dosarul 30284/212/2025 în care Grupul Nordis, prin administratorul său judiciar CITR Filiala București SPRL, a  atacat cu apel decizia Judecătoriei Constanța care a respins argumentele companiei privind scutirea de la plata tarifelor către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI).

La termenul de astăzi, 9 octombrie 2026, Tribunalul Constanța admite apelul și schimbă în tot sentința. 

De asemenea, anulează încheierea de respingere nr. 210.140 din 22 august 2025, pronunțată de Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanța.

Totodată, dispune notarea in cartea funciara nr. 124646-c1-u295 Constanta a deschiderii procedurii de insolvență față de Nordis Management SRL fără perceperea unui tarif.

Decizia instanței este definitivă. 

„Admite apelul. Schimbă în tot sentinţa apelată în sensul că admite cererea. Anulează încheierea de respingere nr. 210.140 din 22 august 2025, pronunţată de Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa. Dispune notarea în Cartea Funciară nr. 124646-C1-U295 Constanţa a deschiderii procedurii de insolvenţă faţă de Nordis Management SRL, fără perceperea unui tarif. În temeiul art. 31 alin. (6) din Legea nr. 7/1996 republicată, o copie de pe prezenta decizie va fi comunicată Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin intermediul grefei instanţei, astăzi, 9 octombrie 2026.“ - conform Portalului Instanțelor de Judecată. 

Conflictul juridic a pornit după ce CITR a solicitat OCPI Constanța notarea deschiderii procedurii insolvenței față de Nordis Management SRL în cărțile funciare ale unor imobile situate în Năvodari.

OCPI a respins cererile (dosarele nr. 210235 și 210240 din 2025) pentru un motiv simplu: neplata tarifului de 75 de lei per operațiune. Administratorul judiciar a susținut că, în baza legii speciale a insolvenței (Legea 85/2014) și a OUG 86/2006, practicienii în insolvență ar trebui să beneficieze de gratuitate totală pentru aceste notări, având în vedere lipsa de lichidități a firmelor aflate în dificultate și caracterul obligatoriu al publicității procedurii.

Judecătoria Constanța a menținut tarifele OCPI

În martie 2026, Judecătoria Constanța a pronunțat sentințele în dosarele 30284/212/2025 și 30291/212/2025, respingând plângerile Nordis ca neîntemeiate. Magistrații au explicat că:


Legea scutește administratorii judiciari de taxe de timbru în acțiunile de recuperare de creanțe, dar nu prevede o scutire generală de tarifele percepute de alte instituții publice.

Ordinul nr. 16/2019 al ANCPI prevede scutirea practicienilor doar pentru eliberarea certificatelor de identificare a proprietăților după nume, nu și pentru operațiunile de notare/înscriere în Cartea Funciară.

Costurile se suportă din averea debitoarei: Instanța a reținut că tarifele trebuie plătite din patrimoniul Nordis sau, în lipsa banilor, din fondul de lichidare, neexistând o bază legală pentru ca OCPI să presteze acest serviciu gratuit.

Nemulțumit de soluție, administratorul judiciar CITR a declarat apel la finalul lunii aprilie, dosarul ajungând acum pe masa magistraților de la Tribunal.


Dosarul 30284/212/2025 vizează încheierea de carte funciară nr. 8274.

Aceste procese de mică anvergură financiară (tarife de 75 lei) fac parte dintr-un mecanism mult mai complex de securizare a activelor. Notarea insolvenței în Cartea Funciară este vitală pentru informarea potențialilor cumpărători sau creditori cu privire la situația juridică a imobilelor de la malul mării.

Despre Nordis Management  SRL

Potrivit platformei termene.ro, consultată la data de 9 octombrie 2026 firma Nordis Management, din București  este înființată în anul 2008 și se ocupă cu Dezvoltare promovare imobiliară.

Cifra de afaceri a fost de 259.916 lei în anul 2025, în scădere cu 99% față de anul anterior, cu pierdere de 1.787.793 lei, în creștere cu 77% față de anul anterior și datorii de 452.969.506 lei.

Nordis Management a raportat 17 angajați în anul 2025.

Asociați sunt Vladimir Răzvan Ciorbă, Mapp Development SRL și Mihai Alexandru. Administrator special este Vladimir Răzvan Ciorbă.

Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii