Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:17 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Consiliul de Soluționare a Contestațiilor trimite direct la Tribunal o contestație împotriva Primăriei Constanța. Sunt vizate lucrările de reparații ale mobilierului urban

ro

24 Jan, 2023 00:00 1288 Marime text
  • În luna octombrie 2022, Primăria Constanța punea la bătaie 899.819,97 lei fără TVA pentru lucrări de reparații mobilier urban în municipiu.
  • Contractul urma să aibă o valabilitate de 12 luni iar criteriul de atribuire anunțat de municipalitate era „prețul cel mai scăzut”
  • Vasmi Impex SRL, cu sediul în județul Neamț a contestat la CNSC adresa prin care i s-a comunicat respingerea ofertei sale
  • Consiliul a declinat competența de soluționare a contestației formulată de Vasmi Impex SRL în contradictoriu cu Primăria Constanța către secția de contencios administrativ și fiscal de la Tribunalul Neamț
 
 
 
O companie a utilizat calea de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică și a înregistrat o contestație la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor împotriva unei proceduri inițiate de Primăria Constanța.
 
Prin contestația înregistrată la Consiliu, Vasmi Impex SRL, cu sediul în comuna Cândești, județul Neamț, a contestat adresa autorității contractante din data de 29.12.2022, prin care i s-a comunicat respingerea ofertei sale, depusă în cadrul „cumpărării directe” având ca obiect „Lucrări de reparații mobilier urban din municipiul Constanța”, cod CPV 45420000-7.
 
Vasmi Impex SRL a solicitat „anularea adresei autorităţii contractante din 29.12.2022 prin care se comunică finalizarea achiziţiei şi declararea ofertei subscrisei drept inacceptabilă, anularea raportului procedurii, în partea care priveşte admisibilitatea ofertei depusă de SC Vasmi Impex SRL, precum şi actele subsecvente, anularea deciziei autorităţii contractante prin care a fost declarată oferta admisibilă şi câştigătoare, obligarea autorităţii contractante la reluarea procedurii de atribuire de la etapa evaluării propunerilor financiare şi verificării admisibilităţii ofertei depuse de subscrisa.
 
Totodată societatea din județul Neamț a mai solicitat în temeiul art. 22 din Legea nr. 101/2016 suspendarea procedurii de atribuire până la soluţionarea prezentei contestaţii.

Consiliul a adoptat pe 12.01.2023 decizia nr. 88/C5/51 prin care a admis excepția de necompetență materială a Consiliului, invocată
din oficiu și a declinat competența de soluționare a contestației formulată de Vasmi Impex SRL în contradictoriu cu Primăria Constanța către secția de contencios administrativ și fiscal de la Tribunalul Neamț.
 
Vă reamintim, în luna octombrie 2022, Primăria Constanța punea la bătaie 899.819,97 lei fără TVA pentru lucrări de reparații mobilier urban în municipiu.

Contractul urma să aibă o valabilitate de 12 luni iar criteriul de atribuire anunțat de municipalitate era „prețul cel mai scăzut”.


PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
 
Un milion de lei pentru lucrări de reparații mobilier urban din municipiul Constanța
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii