Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
06:08 20 11 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ceremonie militară și religioasă la Cumpăna, de Ziua Armatei (galerie foto + video)

ro

25 Oct, 2019 10:25 977 Marime text
Astăzi, 25 octombrie 2019, Primăria şi Consiliul Local Cumpăna a organizat o serie în manifestări prilejuite de Ziua Armatei Române.

Evenimentul debutează cu depunerea coroanelor de flori la “Memorialul Eroilor”, și cu depunerea coroanelor de flori la Monumentul Eroilor din Primul Rǎzboi Mondial, situat ȋn apropierea Bisericii „Sfânta Maria“, și la Monumentul eroilor din cel de-al doilea război mondial, situat în fața Casei de Cultură din Cumpăna.

De Ziua Armatei Române, sărbătoare devenită tradițională, cinstită de întreaga noastră națiune pentru conținutul său simbolic, reprezentanții administrației publice locale Cumpăna adresează tuturor cadrelor militare în activitate și în rezervă, dar și veteranilor de război, aprecierile pentru nobila și neobosita activitate, de înalt profesionalism, pusă în slujba țării pentru garantarea suveranității, independenței și unității statului, integrității teritoriale și democrației constituționale, împreună cu cele mai sincere urări de sănătate și împliniri. La mulți ani tuturor cadrelor militare active și în rezervă!

Sursă foto: ZIUA de Constanța

Ti-a placut articolul?

Comentarii