Consulul General al Republicii Turcia la Constanța, Derya Dingiltepe, a fost primită de Muftiul Muurat Iusuf la sediul Muftiatului Cultului Musulman din România
Consulul General al Republicii Turcia la Constanța, Derya Dingiltepe, a fost primită de Muftiul Muurat Iusuf
20 Jan, 2026 18:59
ZIUA de Constanta
169
Marime text
169
Marime text

Astăzi, 20 ianuarie 2026, Șeful Cultului Musulman din România, Muftiul Muurat Iusuf, a primit la sediul Muftiatului din Constanța vizita de lucru a Consulului General al Republicii Turcia la Constanța, Derya Dingiltepe.
Potrivit Muftiatului Cultului Musulman din România, întâlnirea a avut ca obiect analizarea direcțiilor de cooperare instituțională și consolidarea relațiilor de colaborare, în spiritul dialogului, al respectului reciproc și al tradiției de prietenie dintre România și Republica Turcia.
În cadrul discuțiilor, au fost abordate teme de interes comun privind viața religioasă și culturală a comunității musulmane din România, precum și posibilitățile de susținere a proiectelor educaționale, culturale și sociale derulate în beneficiul acesteia.
Muftiul Muurat Iusuf a exprimat aprecierea sa pentru deschiderea și sprijinul constant al instituției consulare, reafirmând importanța parteneriatului și a dialogului permanent. La rândul său, Consulul General a subliniat disponibilitatea pentru continuarea colaborării și dezvoltarea proiectelor comune.
Întrevederea a reconfirmat angajamentul ambelor părți pentru promovarea dialogului și a stabilității sociale, în beneficiul comunității și al relațiilor turco-române.
Citește și
Muftiatul Cultului Musulman la ceremonia dedicată comemorării armistițiului din 1918 și a tuturor victimelor războaielor
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


