Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:50 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Universitatea Ovidius din Constanța, la reuniunea de etapă în cadrul proiectului european „Violența simbolică în termeni de gen“

ro

15 Oct, 2021 10:06 1857 Marime text
 
Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) a participat, în perioada 08-10 octombrie 2021, la prima întâlnire transnaţională organizată în cadrul proiectului “Symbolic Violence in Terms of Gender”, cod 2020-3-TR01-KA205-096725, finanţat cu 100.255 de euro prin Programul Erasmus Plus, informează conf.univ.dr. Denis Ibadula, managerul proiectului.
         
Potrivit sursei citate, proiectul urmăreşte sensibilizarea tinerilor asupra egalității de gen, prin expunerea responsabilităților și oportunităților pe care le au cele două categorii, familiarizând, în acest sens, cetățenii țărilor participante cu drepturile omului.  

„Proiectul va fi susținut de diverse instituții locale, regionale, naționale și internaționale, în scopul evocării și diseminării activităților și rezultatelor sale, menite să contribuie substanțial la eliminarea inegalității de gen, aceasta fiind reprodusă, perpetuată și legitimată ca o consecință paradigmatică a „violenței simbolice”. Totodată, în cadrul evenimentului, am planificat viitoarele întâlniri transnaționale, care vor avea loc, pe rând, în orașe ca: Ankara (Turcia), Paris (Franța) și Baltar (Portugalia) și ne-am preocupat de promovarea programelor de studii ale UOC, cea mai mare universitate europeană de la Marea Neagră”, a precizat conf.univ.dr. Denis Ibadula.

La finalul activităţilor, tinerii implicaţi vor dobândi o nouă perspectivă sociologică și culturală ce-i va ajuta să identifice relațiile de gen în domenii, precum: statul, familia, instituțiile de învățământ, mass-media, religia, literatura, arta, etc.
         
Proiectul “Symbolic Violence in Terms of Gender”, cod 2020-3-TR01-KA205-096725, este implementat în perioada 01.02.2021-31.07.2022, în cadrul unui consorţiu din care fac parte Universitatea Ovidius din Constanţa (România), ODTÜ Mebiva (Turcia - lider de proiect), Embaixada da Juventude (Portugalia), Solution: Solidarité & Inclusion (Franța), Psychology Society (Turcia), Sogutonu Zeka Ve Sosyal Gelisim Dernegi (Turcia) și Fark Grup Eğitim Danışmanlık Turizm Araştırma Organizasyon ve Yayıncılık Ticaret Limited Şirketi (Turcia). 

Sursa foto: Universitatea Ovidius Constanța 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii