Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:09 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Universitatea „Ovidius” Constanța Fondatoarele școlii de jurnalism, distinse cu titlul de Profesor Emerit al UOC

ro

28 May, 2021 11:40 1774 Marime text
  • Fondatoarele școlii de jurnalism de la Universitatea „Ovidius”, conf. univ. dr. Aurelia Lăpușan și prof. univ. dr. Ana Maria Munteanu au fost distinse cu titlul de Profesor Emerit al UOC.
În contextul unei ședințe festive comune online a Senatului și a Consiliului de Administrație, s-a desfășurat ceremonia de conferire a titlului de Profesor Emerit al Universității „Ovidius” din Constanța (UOC), titlu pe care l-au primit profesorii fondatori ai Specializării Jurnalism din cadrul Facultății de Litere a UOC, conf. univ. dr. Aurelia Lăpușan și prof. univ. dr. Ana Maria Munteanu.

Alături de acestea, au fost distinse cu titlul de Profesor Emerit și alte cadre didactice ale Facultății de Litere care, prin activitatea lor de la catedră, prin dăruirea față de profesia lor, prin contribuțiile științifice, au jucat un rol considerabil în creșterea vizibilității facultății și a universității noastre pe plan național și internațional. În ordine alfabetică, au primit titlul de Profesor Emerit al Universității „Ovidius” din Constanța: prof. univ. dr. Petre Gheorghe Bârlea, prof. univ. dr. Remus Bejan, prof. univ. dr. habil. Monica Matei Chesnoiu, prof. univ, dr. Adina Ciugureanu, fost decan al Facultății de Litere a UOC, prof. univ. dr. Paul Dugneanu, conf. univ. dr. Aurelia Lăpușan, prof. univ, dr. Ana Maria Munteanu și prof. univ. dr. Nicolae Rotund.

Propunerile pentru acordarea titlului de Profesor Emerit cadrelor didactice ale Facultății de Litere mai sus menționate au fost făcute de fostul decan al facultății, prof. univ. dr. Cristina Tamaș.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii