Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:08 11 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tulcea Acțiuni pentru verificarea legalității transportului rutier

ro

04 Nov, 2020 12:17 1104 Marime text
  • Acțiuni pentru verificarea legalității transportului rutier.
La data de 3 noiembrie a.c., polițiștii rutieri în colaborare cu inspectori din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier au desfășurat o acțiune pentru verificarea legalității efectuării transportului de marfă și persoane.
 
Totodată, acțiunea a vizat si verificarea modului în care sunt respectate măsurile de protecție stabilite prin Legea nr. 55/2020 pe timpul efectuării transportului de persoane, prin curse regulate/speciale.
 

În cadrul acțiunii, echipele de control au verificat peste 67 de autovehicule, fiind aplicate 64 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 22.930 de lei, dintre care 5 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală conform Legii 55/2020, iar restul pentru abateri la regimul rutier.

 
De asemenea, polițiștii au reținut 5 permise de conducere și au retras 3 certificate de înmatriculare.

Astfel de acțiuni vor fi desfășurate zilnic şi în perioada următoare, transmite IPJ Tulcea.                                                                                      
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii