Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:57 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ţigări de contrabandă ascunse pe corp şi disimulate în textile, descoperite la P.T.F. Vama Veche

ro

31 Oct, 2019 15:57 1405 Marime text

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă - Punctul de Trecere al Frontierei Vama Veche au depistat trei femei care intenționau să introducă în țară 154 de pachete cu țigări, ascunse pe corp şi disimulate în textile.

În dimineața zilei de 31.10.2019, acționând în baza unei informații, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Vama Veche au efectuat controlul specific, pe sensul de intrare în țară, asupra pasagerilor dintr-un autocar ce efectua curse pe ruta Turcia – România.

Astfel, în urma controlului, colegii noștri au descoperit ascunse pe corpul a trei femei, cetățeni români, fiind şi disimulate în textile, 154 de pachete de țigări, fără timbru fiscal.

Cele trei femei au declarat faptul că au achiziționat țigările din Turcia, pentru uz personal, fără a deține documente de proveniență.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, iar ţigările au fost ridicate în vederea confiscării.



Sursa foto: Garda de Coastă 


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii