Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:47 11 09 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primăria Constanța pune la bătaie peste un milion de lei pentru servicii poștale. Instituția trimite anual circa 86.000 de plicuri și colete (DOCUMENT)

ro

11 Sep, 2026 12:52 155 Marime text


Primăria municipiului Constanța a lansat o licitație publică pentru achiziționarea de servicii poștale, contractul având o valoare estimată de 1.010.568,95 lei. Ofertele pot fi depuse până pe 21 septembrie 2026, ora 11:00, iar criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut.

Potrivit licitatiapublica.ro, municipalitatea caută un furnizor care să asigure atât servicii poștale interne, cât și internaționale, cu sau fără confirmare de primire. Contractul include și servicii Express PRIORIPOST și Express Mail Service, precum și preluarea și livrarea zilnică a corespondenței, monitorizarea trimiterilor prin sistem Track&Trace și raportarea electronică a acestora.

Aproape 86.000 de trimiteri într-un an

Volumul de corespondență al Primăriei Constanța este unul consistent. Caietul de sarcini arată că, până în prezent, instituția a expediat anual aproximativ 86.000 de trimiteri, în localitate, în județ, în țară și în străinătate. Aproximativ 90% dintre acestea sunt plicuri cu documente expediate prioritar, cu confirmare de primire, cu o greutate de cel mult 100 de grame, în municipiul Constanța.

Pentru corespondența internă prioritară cu confirmare de primire, documentația estimează între 86.000 și 100.000 de trimiteri de până la 100 de grame pe perioada de referință. Sunt prevăzute, de asemenea, cantități pentru plicuri mai grele, precum și pentru corespondența internațională.

Pe lista serviciilor solicitate se află și expedieri EXPRESS PRIORIPOST interne: documentația estimează între 130 și 250 de expedieri de până la 100 de grame, între 30 și 50 de expedieri cu greutăți de peste 100 de grame până la un kilogram și între 20 și 50 de expedieri de peste un kilogram până la 15 kilograme. Pentru serviciul internațional EXPRESS MAIL SERVICE sunt estimate între 3 și 5 colete cu documente, de până la 10 kilograme.

Ce termene de livrare trebuie să respecte operatorul


Primăria impune și termene maxime de livrare. Pentru corespondența prioritară, livrarea în municipiul Constanța și în localitățile reședință de județ trebuie realizată în Z+1, în timp ce pentru orice localitate din țară termenul este de Z+3. Pentru corespondența internațională, termenul maxim solicitat este Z+10.

În cazul serviciului Express PRIORIPOST, cerințele sunt mai stricte: 24 de ore pentru livrările intrajudețene și în localitățile reședință de județ, respectiv 36 de ore pentru restul localităților din țară. Confirmările de primire fizice trebuie returnate către Primărie în maximum 48 de ore.

Operatorul va trebui să asigure și livrarea la domiciliul sau sediul destinatarului, cu identificarea acestuia și semnătură de primire. În cazul serviciilor PRIORIPOST, destinatarul trebuie anunțat telefonic înainte de livrare.

Preluare zilnică de la sediul Primăriei


Furnizorul desemnat va trebui să preia corespondența în fiecare zi lucrătoare, indiferent de numărul de trimiteri. Programul prevăzut este de luni până joi, între orele 08:00 și 16:30, iar vinerea între 08:00 și 14:00. Preluarea zilnică se va face de la sediul central al instituției din Bd. Tomis nr. 51.

În plus, pentru trimiterile cu confirmare de primire, prestatorul trebuie să facă cel puțin două încercări de livrare într-un interval de maximum 10 zile, iar corespondența nelivrată trebuie returnată Primăriei fără tarif suplimentar.

Ofertele, până pe 21 septembrie

Valoarea estimată este de 1.010.568,95 lei, iar ofertele trebuie transmise prin poștă sau depuse direct la sediul indicat de autoritate, până la 21 septembrie 2026, ora 11:00.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.




Citește și:
Licitații Constanța: Primăria Cernavodă organizează licitație pentru reabilitarea și modernizarea străzii Gării (DOCUMENT)

Ti-a placut articolul?

Comentarii