Tanase Barde are pretentii banesti de la stat
Tanase Barde are pretentii banesti de la stat
3928
Marime text
Îşi mai aminteşte cineva de fostul deputat Tănase Barde? Cu siguranţă,
statul român, care a fost dat în judecată de acesta pentru despăgubiri.
Legea 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, permite deportaţilor politici sau moştenitorilor acestora să ceară statului român despăgubiri. Aşa s-a întâmplat şi în cazul fostului deputat Tănase Barde, fost democrat, fost ţărănist. Acesta a decis ca, împreună cu mama Spasia şi cu sora Mariana, să dea statul în judecată, obiectul dosarului din instanţă fiind pretenţii pe Legea 221/2009. „Tatăl meu a fost deportat politic de la vârsta de 12 ani, dintr-o comună din Timişoara, unde locuia, în mai multe comune din Bărăganu, pe rând. La acea vreme, tata terminase patru clase primare, moment în care l-au pus să taie stuf în Balta Brăilei. Cerem despăgubiri pentru că tatăl meu nu a mai putut să ocupe locul în societate pe care îl merita. Încă nu am stabilit o sumă pe care s-o cerem, însă cred că vom calcula care era salariul mediu pentru o persoană cu studii superioare, din 1948, când tata avea 12 ani, până în 1990, şi suma respectivă o vom cere", a precizat Tănase Barde.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


