Studiu. Primăriile Ploieşti, Constanţa şi Craiova, cel mai puţin preocupate de reducerea poluării şi de efectele acesteia asupra sănătăţii locuitorilor (document)
Studiu. Primăriile Ploieşti, Constanţa şi Craiova, cel mai puţin preocupate de reducerea poluării şi de
17 Dec, 2018 00:00
ZIUA de Constanta
1264
Marime text
Observatorul Român de Sănătate a analizat în luna noiembrie a acestui an activitatea autorităţilor locale din cele mai mari zece oraşe româneşti şi acţiunile concrete întreprinse de acestea pentru a reduce poluarea aerului.
Niciuna dintre marile primării din România nu a reuşit să acumuleze măcar jumătate din scorul maxim posibil acordat pentru acţiunile anti-poluare.
Primăriile care acţionează cel mai decis în direcţia reducerii poluării sunt Cluj-Napoca, Timişoara şi Galaţi. Cel mai puţin preocupate de reducerea poluării şi efectele acesteia asupra sănătăţii locuitorilor sunt primăriile Ploieşti, Constanţa şi Craiova.
Analiza se bazează pe o grilă de evaluare cuprinzând 20 de indicatori organizaţi în 5 domenii:
1.Intervenţii economice pentru reducerea poluării aerului (25% din scor)
2.Intervenţii administrative pentru reducerea poluării aerului (25% din scor)
3.Intervenţii comportamentale pentru reducerea poluării aerului (10% din scor)
4.Infrastructură care face posibilă reducerea poluării aerului (20% din scor)
5.Indicatori direcţi de poluare a aerului (20% din scor).
„Aerul poluat omoară de zece ori mai mulţi oameni decât accidentele rutiere. Recent, a apărut în presă un studiu realizat de Observatorul Român de Sănătate, iar oraşul nostru se află din nou in topul ruşinii privind măsurile adoptate împotriva poluării aerului. Dintre cele zece mari oraşe ale tării, ne aflăm pe locul 9 în eficienţa şi acţiunile anti-poluare. La o normă de 26 mp de spaţiu verde/cap locuitor, Constanţa în 2016, avea puţin peste 13 mp, acum… Dumnezeu cu mila! Aşteptăm cu interes de ani buni Registrul Spaţiilor Verzi“, susţin reprezentanţii Asociaţiei „Constanţa Altfel”.
În secţiunea „Documente” puteţi vizualiza raportul Observatorului Român de Sănătate.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii