FOTO. Amendă de 60.000 lei pentru deșeuri depozitate ilegal în aria protejată ROSPA 0060 Lacurile Tașaul-Corbu
FOTO. Amendă de 60.000 lei pentru deșeuri depozitate ilegal în aria protejată ROSPA 0060 Lacurile Tașaul-Corbu
27 Mar, 2026 11:46
ZIUA de Constanta
170
Marime text
170
Marime text

Comisariatul Județean Constanța al Gărzii Naționale de Mediu a efectuat o acțiune de inspecție și control în aria naturală protejată ROSPA 0060 Lacurile Tașaul -Corbu, pe amplasamentul adiacent Bălții lui Mihai din orașul Năvodari, împreună cu reprezentanti din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, Gărzii de Coasta-S.P.C.M.I.I.T, IPJ Constanța -SIIM, ABADL și ANMAP DJM Constanța.
Potrivit Gărzii de Mediu Constanța, verificările s-au efectuat ca urmare a unor lucrări realizate în cadrul unui proiect privat de extindere a căii de acces în jurul Bălții lui Mihai, prin transportul, depozitări și întinderi de deșeuri provenite din activități de construcție și desființări, ce a condus la modificare a configurației malului apei, perimetru ce face parte din aria naturală protejată ROSPA0060 Lacurile Tașaul- Corbu.
Conform art.17, alin. (1) și alin (5) din Regulamentul ariei naturale protejate, ROSPA Lacurile Tașaul-Corbu “ se interzice abandonarea și/sau depozitarea deșeurilor de orice fel pe teritoriul ariei naturale protejate “.
În urma constatărilor din teren, precum și a prevederilor Planului de management și Regulamentul ariei protejate, depozitarea deșeurilor din construcții și demolări poate să conducă la distrugerea zonelor de odihnă, cuibărit și creștere a puilor pentru speciile de păsări atașate Lacurilor Tașaul - Corbu. De asemenea, aceste depozitări modifică configurația malurilor și micșorează luciul apei.
Pentru neconformitățile constatate, operatorul economic care a inițiat proiectul privat a fost sancționat conform prevederilor legale în domeniul protecției mediului, respectiv OUG nr. 57/ 2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, OUG nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor și OUG nr. 195/ 2005 privind protecția mediului cu sancțiune contravențională în valoare de 60.000lei.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


