Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
07:03 09 03 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

SLN, precizări importante despre vaccinarea personalului navigant

ro

22 Jan, 2021 15:18 1528 Marime text
  • Astazi SLN,  prin personalul desemnat, a înregistrat pe toți navigatorii care au trimis pana ieri la ora 24:00 mesajul „vreau să mă vaccinez” pe nr. de WhatsApp dedicat. (peste 200 de navigatori in cateva ore).
Așa după cum știți, Sindicatul Liber al Navigatorilor a inițiat demersul și împreună cu Asociația Națională a Agențiilor de Crewing din România, ANR și Prefectura Constanța, navigatorii au fost incluși în Etapa a 2-a de vaccinare. În această etapă doar persoanele juridice pot înscrie navigatorii pe platforma de vaccinare, alternativ se poate face înregistrarea și programarea doar prin Call Center (foarte anevoios).  

Navigatorii (maritimi, fluviali, platforme marine, nave FPSO etc.) care colaborează cu agențiile de crewing din România ar trebui înregistrați pe platformă de către aceste agenții de crewing. Sindicatul Liber al Navigatorilor s-a implicat pentru înscrierea membrilor SLN și voluntar pentru navigatorii care nu colaborează cu agențiile de crewing din România.

Pentru ca navigatorii să se poată programa individual după înscrierea pe platforma de vaccinare, am luat legatura cu Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) și am reușit rezolvarea acestei probleme, astăzi sistemul fiind total operational în ceea ce priveste navigatorii.
 
Totuși, pentru cei ce și-au făcut un cont înainte de a fi înregistrați, platforma s-ar putea să nu le permită să se programeze. În acest caz rugăm să contactateze din nou Sindicatul pentru a putea sa ii programam noi.

Rugăm insistent totodată agențiile de crewing să se implice pentru a inscrie și  programa pentru vaccinare navigatorii cu care colaborează și care vor să se vaccineze, SLN neputâtnd fizic să preia toate cazurile de navigatori care vor să se vaccineze din sectorul maritim și fluvial, platforme petroliere și alte nave din zona continentală., a precizat Sindicatul Liber al Navigatorilor.

Astazi SLN,  prin personalul desemnat, a înregistrat pe toți navigatorii care au trimis pana ieri la ora 24:00 mesajul „vreau să mă vaccinez” pe nr. de WhatsApp dedicat. (peste 200 de navigatori in cateva ore). 

De luni vom prelua pe toți aceeia care vor dori înregistrarea pentru vaccinare  de azi si din perioada weekendului.

Singura problema cu care ne confruntam este problema aprovizionării centrelor de vaccinare cu vaccinuri împotriva Covid-19, datele de programare fiind deja pentru luna martie. Speram ca această problemă să se rezolve cât mai curând., a mai precizat SLN.

(Oficialii din Romania ar putea propune UE ca tarile cu dorinta mai mica de vaccinare sa renunte la parte din cotele lor in favoarea tarilor cu cerere mai mare de vaccinare ar fi una din solutii)

Sursa foto: Sindicatul Liber al Navigatorilor

Citește și: SLN Personalul navigant se va putea vaccina anti COVID-19, în etapa a II-a
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii