Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:02 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Şedinţă extraordinară de Guvern pentru bugetul pe 2020 . Printre proiecte, și unul despre Portul Luminița

ro

13 Dec, 2019 09:04 1594 Marime text
Şedinţa de Guvern este anunţată să înceapă astăzi  la ora 18.00, potrivit romaniatv.net.

Premierul Ludovic Orban declara, joi, că până luni va decide forma în care va fi adoptat bugetul pentru anul 2020, fiind luate în calcul procedura parlamentară sau asumarea răspunderii.

Orban afirma că, în oricare dintre situaţii, orice amendament benefic va fi admis.

El spunea că în cursul zilei de joi urma să fie gata o primă variantă a bugetului pentru 2020 care va fi discutată cu partidele care susţin Guvernul, iar în cursul zilei de vineri va exista o primă lectură a documentului.

Întrebat dacă va angaja răspunderea Guvernului pentru Legea bugetului, Orban spunea: ”Obiectivul nostru este de a reuşi adoptarea bugetului de stat şi a Legii asigurărilor sociale până în 31 decembrie. Dacă constatăm că este posibil să atingem acest obiectiv prin dezbaterea obişnuită în Parlament, vom apela la dezbatere”.

 Ludovic Orban: Obiectivul Guvernului este de a aproba legea bugetului de stat până la sfârşitul anului

Orban preciza că orice amendament adus Legii bugetului şi care este oportun va fi admis, indiferent de modul în care se a adopta legea.

”Orice amendament benefic pentru care există resurse şi aduce câştiguri pentru economie şi societate va fi acceptat”, spunea Orban.

Întrebat când va decide forma în care va fi adoptat bugetul, Orban anunţa că ”până luni”.

Guvernul mizează anul viitor pe o creştere a veniturilor cu aproape 10%, asemănătoare cu cea din acest an, şi a cheltuielilor cu doar 7,1%, la jumătate faţă de ultimii doi ani, în timp ce economia este aşteptată să crească cu 4,1%, potrivit strategiei fiscal bugetare publicate de Ministerul Finanţelor.

Bugetul pe 2020 va avea cheltuieli totale de 399,2 miliarde de lei şi venituri aşteptate de 358,6 miliarde de lei.

Astfel, veniturile cresc cu 9,8% (10,6% în 2019), iar cheltuielile cu 7,1%, faţă de circa 15-16% în 2019 şi 2018.

În plus, deficitul scade cu circa 5,5 miliarde de lei faţă de 2019, dar se menţine la un nivel de peste 3%, impus prin Tratatul de Maastricht.

”Planificarea bugetară pe anul 2020 şi estimările pe perioada 2021-2022 stabilesc deficitul bugetar ESA în anul 2020 la 3,58% din PIB, urmând ca acesta sa ajungă în anul 2022 la 2,77% din PIB, respectiv o reducere de 0,81 puncte procentuale faţă de anul 2020, încadrandu-se în 2022 în prevederile regulamentelor europene”, se arată în document.

Totodată, cheltuielile de personal, care au pus presiune semnificativă pe buget în ultimii doi ani, îşi reduc dinamica, cu un plus de doar 7,2% faţă de 2019, după creşteri de 19%, respectiv 24% în ultimii doi ani.

Cheltuielile cu asistenţa socială vor creşte cu 14,5% în 2020, la 131,1 miliarde de lei, şi vor reprezenta circa o treime din cheltuielile totale.

În septembrie 2020, Guvernul va mări punctul de pensie cu 40%, un avans care va pune presiune pe buget.

Iată proiectul ordinii de zi :

PROIECTE DE LEGI
  • PROIECT DE LEGE privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (PRIMĂ LECTURĂ)
  • PROIECT DE LEGE pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituţional şi autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanţelor Publice, de a scoate la licitaţie certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene, aprobată prin Legea nr. 163/2012, cu modificările şi completările ulterioare şi pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind sprijinirea întreprinderilor din sectoarele şi sub-sectoarele expuse unui risc important de relocare ca urmare a transferului costului emisiilor de gaze cu efect de seră în preţul energiei electrice (PRIMĂ LECTURĂ)
PROIECTE DE HOTĂRÂRI
  • PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2019/12/HG-13.pdf
  • PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Modernizare şi extindere capacitate de operare în portul Luminiţa"
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2019/12/HGANEXA.pdf
  • PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru aprobarea bugetului rectificat de venituri şi cheltuieli pe anul 2019 al Societăţii Comerciale Compania Naţională de Investiţii ''C.N.I''-S.A aflată sub autoritatea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2019/12/HG-15.pdf
  • PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru aprobarea Listei cuprinzând categoriile de informaţii clasificate secrete de stat pe niveluri de secretizare, elaborate sau deţinute de Inspecţia Judiciară şi termenele de clasificare aferente acestora
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2019/12/HG-16.pdf
  • PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 313/2017 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Departamentului pentru dezvoltare durabilă
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2019/12/HG-17.pdf
  • PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli rectificat pe anul 2019 pentru Administraţia Naţională ''Apele Române'', aflată în coordonarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2019/12/HG-19.pdf

PROIECTE DE HOTĂRÂRI privind eliberări/numiri de prefecţi şi/sau subprefecţi

III. MEMORANDUMURI
  • MEMORANDUM cu tema: Înfiinţarea Grupului de Lucru Radio Digital (GLRD) pentru definirea şi implementarea radiodifuziunii terestre digitale sonore şi a serviciilor multimedia asociate, la nivel naţional, în România
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2019/12/MEMO-3.pdf


Notă: Proiectele de acte normative și documentele de politici publice incluse pe agendă pot suferi unele modificări în urma dezbaterilor din cadrul ședinței Guvernului României.


Sursa foto: gov.ro 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii