România, relații diplomatice Italia și geografia ei- Un peisaj de contrast și frumusețe (FOTO)

La data de 2 iunie, poporul italian sărbătorește Ziua Națională a Italiei, cunoscută și ca Ziua Republicii, o celebrare a 78 ani de la data când Italia a devenit republică constituțională.

Italia, cunoscută oficial sub numele de Republica Italiană (Repubblica Italiana), este o republică parlamentară unitară, poziționată strategic în Europa de Sud. Cu o suprafață de 301.338 km², beneficiază de o climă temperată și este adesea poreclită „Cizma” datorită formei sale distinctive. Numărând aproximativ 61 de milioane de locuitori, se situează pe locul cinci în Europa după populație. Ca țară dezvoltată, Italia se mândrește cu a treia cea mai mare economie din zona Euro și a opta la nivel mondial, măsurată după PIB nominal. Rolul său proeminent în afacerile militare, culturale și diplomatice globale o definește ca o putere regională majoră, fiind, de asemenea, un membru fondator și de prim rang al Uniunii Europene și al multor alte instituții internaționale vitale.

Etimologie

Originea numelui „Italia” este subiectul a numeroase teorii. O explicație populară sugerează că termenul latin Italia derivă din greaca veche, preluând de la oscanul Víteliú, care însemna „țara vițeilor”. Taurul, un simbol important pentru triburile sudice, apărea adesea în confruntări cu lupoaica romană, simbolizând rezistența Italiei libere. Istorici antici precum Dionis din Halicarnas, Aristotel și Tucidide au legat numele de figura legendară a lui Italus. Inițial, denumirea „Italia” se referea doar la o porțiune din sudul actual al Italiei, însă, până în epoca lui Cezar August, termenul s-a extins pentru a cuprinde întreaga peninsulă, până la Alpi.


Istorie

Preistoria și Antichitatea Italia a fost locuită încă din Paleolitic de către omul de Neanderthal, urmat de sosirea omului modern acum circa 40.000 de ani. Popoare vechi precum umbrii, latinii (fondatorii civilizației romane), volscii, samniții, celții și ligurii, alături de etruscii, elimii și sicanii, au populat peninsula. Între secolele XVII și XI î.Hr., grecii micenieni au stabilit contacte, iar în secolele VIII și VII î.Hr., coloniile grecești au înflorit de-a lungul coastelor Siciliei și în sudul peninsulei, regiune cunoscută sub numele de Magna Graecia. Fenicia a stabilit și ea colonii în Sardinia și Sicilia. Roma, un oraș-stat fondat tradițional în 753 î.Hr., a evoluat într-un vast imperiu, ce se întindea de la Britannia până la Persia, unind culturile greacă și romană. Imperiul Roman de Apus s-a prăbușit în 476, în timp ce Imperiul Roman de Răsărit a continuat să existe aproape un mileniu.

Evul Mediu După declinul Romei, Italia a fost cucerită de ostrogoți, apoi, pentru scurt timp, recucerită de Imperiul Bizantin. Invazia longobarzilor în secolul al VI-lea a fragmentat peninsula, punând capăt unității politice. Regatul longobard a fost ulterior absorbit de Imperiul Franc al lui Carol cel Mare. În această perioadă de haos, au apărut comunele medievale, orașe-state autonome care au prosperat. Liga Lombardă a învins împăratul german Frederic Barbarossa în 1176, consolidând independența multor orașe din nord. Republicile maritime (Veneția, Genova, Pisa, Amalfi) au dominat comerțul mediteraneean. În sud, Sicilia a devenit emirat islamic înainte de a fi cucerită de normanzi, formând un regat unitar sub diverse dinastii. Pandemia Morții Negre din 1348 a devastat Italia, dar recuperarea a dus la o renaștere a orașelor și a economiei, favorizând apariția Umanismului și a Renașterii.


Începutul Epocii Moderne Secolele XIV și XV au găsit Italia centrală și de nord împărțită în orașe-state beligerante, cu Statul Papal și Regatul Siciliei (Neapole) dominând restul peninsulei. Orașe precum Florența, Milano și Veneția au devenit puternice seniorii. Războaiele frecvente, purtate de mercenari (condottieri), au fost temporar încheiate de Pacea de la Lodi în 1454. Renașterea italiană a atins apogeul la mijlocul secolului al XVI-lea, influențând puternic Europa. Descoperirea Americii și noile rute comerciale au erodat dominația negustorilor italieni, ducând la un declin economic. După Războaiele Italiene (1494–1559), statele italiene au căzut sub dominație străină (spaniolă, apoi austriacă). O nouă epidemie de ciumă în 1629–1631 și declinul Imperiului Spaniol au sărăcit sudul Italiei. În secolul al XVIII-lea, Austria a devenit puterea dominantă, iar Casa de Savoia și-a extins influența în Piemont și Sardinia. Războaiele Napoleoniene au reorganizat nordul și centrul Italiei sub un regat clientelar francez, dar Congresul de la Viena (1814) a restaurat vechile structuri.

Unificarea Italiei, Regimul Liberal și Primul Război Mondial Nașterea Regatului modern al Italiei, cunoscut sub numele de Risorgimento, a fost rezultatul eforturilor naționaliștilor și monarhiștilor loiali Casei de Savoia. După războaiele de independență împotriva Austriei (1848, 1859), Giuseppe Garibaldi a unificat sudul, permițând proclamarea Regatului Italiei la 17 martie 1861. Ulterior, Italia a anexat Veneto (1866) și Statul Papal (1870). Sub Statutul Albertin (1848), extins la nivel național, s-au acordat libertăți de bază, iar votul universal masculin a fost introdus în 1913. Nordul s-a industrializat rapid, dar sudul a rămas subdezvoltat, generând o amplă emigrație. Italia a devenit o putere colonială la sfârșitul secolului XIX, preluând controlul asupra Somaliei, Eritreei, Libiei și Insulelor Dodecaneze. Deși aliată cu Puterile Centrale, Italia a intrat în Primul Război Mondial de partea Antantei în 1915, obținând o victorie decisivă la Vittorio Veneto în 1918. Peste 650.000 de soldați și civili italieni au murit, iar regatul a fost aproape de faliment.

Regimul Fascist Agitațiile socialiste de după război au favorizat ascensiunea Partidului Național Fascist, condus de Benito Mussolini. Acesta a preluat puterea în 1922 printr-o lovitură de stat (Marșul asupra Romei) și a instaurat o dictatură, interzicând partidele politice și restrângând libertățile. În 1935, Mussolini a invadat Etiopia, ducând la izolarea internațională a Italiei și la retragerea din Societatea Națiunilor. Italia s-a aliat cu Germania Nazistă și Japonia și a sprijinit regimul lui Franco în Războiul Civil Spaniol. A anexat Albania în 1939 și a intrat în Al Doilea Război Mondial la 10 iunie 1940. După înfrângeri semnificative, Sicilia a fost invadată de Aliați în iulie 1943, ducând la prăbușirea regimului fascist și la căderea lui Mussolini. Italia a capitulat în septembrie 1943, dar a rămas un câmp de luptă, cu germanii ocupând nordul și proclamând Republica Socială Italiană. Războiul s-a încheiat în aprilie 1945, lăsând aproape o jumătate de milion de italieni morți și economia devastată.

Italia Republicană Italia a devenit republică în urma unui referendum istoric la 2 iunie 1946, zi sărbătorită acum ca „Ziua Republicii”. Pentru prima dată, femeile italiene au avut drept de vot. Constituția republicană a fost adoptată la 1 ianuarie 1948. În urma tratatului de pace din 1947, mare parte din Veneția Iuliană a fost cedată Iugoslaviei, iar Italia și-a pierdut posesiunile coloniale. Temerile de o preluare comunistă a puterii au determinat victoria creștin-democraților în alegerile din 1948, iar Italia a devenit membră fondatoare a NATO în 1949. Planul Marshall a contribuit la refacerea economiei, generând „Miracolul Economic” până la sfârșitul anilor 1960. În 1957, Italia a devenit membră fondatoare a Comunității Economice Europene (CEE), precursoarea Uniunii Europene.

Între sfârșitul anilor 1960 și începutul anilor 1980, țara a traversat „Anii de Plumb”, o perioadă de criză economică, conflicte sociale și terorism. Anii 1980 au marcat o redresare economică, Italia devenind a cincea economie industrializată a lumii și membru al G7. Însă, cheltuielile publice din această perioadă au dus la o creștere semnificativă a datoriei publice. La începutul anilor 1990, Italia s-a confruntat cu o criză politică, datorie publică masivă și corupție endemică (Tangentopoli), ceea ce a dus la reforme radicale și la reorganizarea peisajului politic. Deceniile următoare au fost marcate de alternanța guvernelor de centru-dreapta și centru-stânga, alături de o stagnare economică prelungită. Recesiunea din 2008 a forțat demisia guvernului Berlusconi și instalarea unui cabinet de tehnocrați.


Geografia Italiei

Aspecte Generale Italia se află în Europa de Sud, între paralelele de 35° și 47° latitudine nordică și meridianele de 6° și 19° longitudine estică. La nord, se învecinează cu Franța (476 km), Elveția (698 km), Austria (404 km) și Slovenia (218 km), fiind delimitată de Munții Alpi și cuprinzând Valea Padului și Câmpia Venețiană. La sud, include integral Peninsula Italică și două insule mediteraneene majore: Sicilia și Sardinia, însoțite de numeroase insulițe. Statele suverane San Marino (37 km frontieră) și Vatican (3,4 km frontieră) sunt enclave în Italia, în timp ce Campione d'Italia reprezintă o exclavă italiană în Elveția. Aria totală a țării este de 301.340 km², din care 294.140 km² este uscat și 7.200 km² este apă. Italia are o linie de coastă și frontieră maritimă de 7.600 km, deschizându-se către Mările Adriatică, Ionică și Tireniană.

Relief și Caracteristici Naturale

Munții Apenini formează coloana vertebrală a peninsulei, iar Alpii reprezintă frontiera nordică, găzduind cel mai înalt punct al Italiei, Mont Blanc (4.810 m). Râul Pad, cel mai lung curs de apă din Italia (652 km), izvorăște din Alpi și traversează Câmpia Padului înainte de a se vărsa în Marea Adriatică. Cele cinci mari lacuri ale Italiei sunt Garda, Maggiore, Como, Trasimeno și Bolsena. Din punct de vedere geologic, Italia se află la intersecția plăcilor Eurasiatică și Africană, ceea ce generează o activitate seismică și vulcanică semnificativă. Țara găzduiește 14 vulcani, patru dintre aceștia fiind activi: Etna, Stromboli, Vulcano și Vezuviu, acesta din urmă fiind singurul vulcan activ din Europa continentală, renumit pentru erupția sa care a distrus orașele Pompeii și Herculanum. Activitatea vulcanică a contribuit la formarea a numeroase insule și dealuri. Există, de asemenea, o caldeiră vulcanică activă de mari dimensiuni, Campi Flegrei, situată la nord-vest de Napoli.

Mediul

După o perioadă de industrializare rapidă, Italia a început să acorde o atenție sporită problemelor de mediu, înregistrând ameliorări și clasându-se pe locul 84 la nivel mondial în ceea ce privește sustenabilitatea ecologică în 2010. Parcurile naționale acoperă aproximativ 5% din suprafața țării. În ultimul deceniu, Italia a devenit un actor important în producția de energie regenerabilă, ocupând locul patru global la capacitatea instalată de energie solară și locul șase la energia eoliană. Astăzi, energiile regenerabile acoperă 12% din consumul total de energie, cu un obiectiv de 17% până în 2020. Cu toate acestea, poluarea aerului persistă ca o problemă serioasă, în special în nordul industrializat, Italia fiind al doisprezecelea cel mai mare emițător de dioxid de carbon. Traficul rutier și congestia din zonele metropolitane continuă să genereze probleme de sănătate și de mediu, deși concentrațiile de smog și dioxid de sulf au înregistrat scăderi semnificative din anii 1970 și 1980. Multe cursuri de apă și zone costiere au fost contaminate de activitățile industriale și agricole, iar creșterea nivelului apelor a dus la inundații repetate în Veneția. Deșeurile industriale eliminate ilegal au avut efecte permanente asupra sănătății locuitorilor din zonele afectate, exemplul dezastrului de la Seveso fiind relevant.


Economia Italiei

Italia este o țară dezvoltată, cu a treia cea mai mare economie din zona Euro și a opta din lume după PIB nominal. Produsul Intern Brut (PIB) calculat la Paritatea Puterii de Cumpărare (PPC) era de aproximativ 2.610 trilioane de dolari în 2021, cu un PIB pe cap de locuitor de 43.376 de dolari. PIB-ul nominal a atins 2.106 trilioane de dolari în 2021, cu 34.997 de dolari pe cap de locuitor. Moneda oficială este Euro (EUR) din 2002. Indicele Gini (2018) era de 33.4, iar Indicele Dezvoltării Umane (IDU) din 2019 era de 0.892 (foarte ridicat), plasând Italia pe locul 29. După o perioadă de creștere economică rapidă (Miracolul Economic) până în anii 1960 și o revenire în anii 1980, Italia a cunoscut o stagnare economică prelungită și a fost lovită de recesiunea din 2008.

Demografie

Cu aproximativ 58.850.717 de locuitori în 2023, Italia este a cincea cea mai populată țară din Europa. Densitatea populației este de 197,23 locuitori/km². Limba oficială este italiana, însă alte limbi sunt recunoscute oficial în diverse regiuni, precum germana și ladina în Tirolul de Sud, slovena în provinciile Gorizia și Trieste, și franceza în Valea Aostei. Emigrația masivă din sudul subdezvoltat a creat o diasporă italiană influentă.


România și Italia- relații diplomatice

Relații oficiale româno-italiene datează din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, din deceniile care au urmat dobândirii unității naționale.

La 21 aprilie/3 mai 1873 s-a deschis prima agenție diplomatică română la Roma, devenită apoi reprezentanța diplomatică a României în Regatul Italiei prin Legea din 2/14 februarie 1879.

La 24 noiembrie/6 decembrie 1879 Italia a recunoscut independența României și l-a numit pe contele Giuseppe Tornielli-Brusati di Vergan în calitate de Trimis extraordinar și ministru plenipotențiar la București; în răspuns, la 3/15 februarie 1880, România l-a numit pe Nicolae Kretzulescu ca Trimis extraordinar și ministru plenipotențiar la Roma.

Raporturile politico-diplomatice româno-italiene în cursul secolului XX au fost condiționate de faze alternante care demonstrau dependența celor două state de evoluțiile din politica internațională și de opțiunile guvernelor lor în funcție de obiectivele și interesele lor naționale. După cel de-al doilea război mondial, mai ales în ultimele decenii ale războiului rece, în pofida diferenței de sisteme politice, a apartenenței la două blocuri diverse și a opțiunilor de politică externă, România și Italia au reușit să găsească puncte de comun interes, grație în primul rând conștiinței reciproce a legăturilor istorice și culturale de neșters. La 9 martie 1964 guvernele României și Italiei au adoptat decizia de a ridica respectivele misiuni diplomatice de la București și de la Roma la rang de Ambasadă.

După căderea regimului dictatorial din România și marile schimbări care au urmat sfârșitului războiului rece, România și Italia s-au regăsit amândouă în acea Europă din care au făcut dintotdeauna parte integrantă din punct de vedere istoric și cultural, pregătite să folosească noile ocazii pentru o mare relansare a relațiilor lor. Un nou Tratat de Prietenie și Colaborare  a fost semnat la București la 23 iulie 1991 iar excelentele relații bilaterale au fost consfințite de Declarația Comună de Parteneriat Strategic semnată la Roma la 17 aprilie 1997.

Relațiile dintre România și Italia din ultimele două decenii, mai ales de când România a aderat la NATO și a devenit membră a Uniunii Europene, sunt caracterizate de o mare intensitate, atât pe planul dialogului politic, cât și în ceea ce privește colaborarea economică, și se dezvoltă în cadrul creat de Declarația de Parteneriat Strategic Consolidat, semnată de respectivii miniștri de externe la 9 ianuarie 2008, la București.

 

Adrese utile