Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:24 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Rata şomajului la sfarşitul lunii septembrie 2019. Care sunt cifrele

ro

30 Oct, 2019 15:39 1787 Marime text
La sfârşitul lunii septembrie 2019, rata şomajului înregistrat la nivel naţional a fost de 3,00%, mai mică cu 0,04 pp decât cea din luna anterioară şi mai mică cu 0,40 pp decât cea din luna septembrie a anului 2018.

Numărul total de şomeri la finele lunii septembrie, de 260.635 de persoane, a scăzut cu 3.767 de  persoane faţă de cel de la finele lunii anterioare.
Din totalul şomerilor înregistraţi, 48.904 au fost şomeri indemnizaţi şi 211.731 neindemnizaţi. Numărul şomerilor indemnizaţi a scăzut cu 289 persoane, iar numărul şomerilor neindemnizaţi a scăzut cu 3.478 persoane faţă de luna precedentă.

Pe medii de rezidenţă, numărul şomerilor la finele lunii septembrie se prezintă astfel:  80.720 şomeri provin din mediul urban şi 179.915 şomeri provin din mediul rural.

Cei mai mulţi şomeri aveau între 40 – 49 de ani (68.909), urmaţi de cei din grupa de vârstă peste 55 de ani (49.961), la polul opus aflându-se persoanele între 25 – 29 de ani (12.559).

Referitor la structura şomajului după nivelul de instruire, şomerii fără studii si cei cu nivel de instruire primar au o pondere însemnată în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele ANOFM (27,86%). Şomerii cu nivel de instruire gimnazial reprezintă 28,90% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare 6,20 %.

Mai multe informaţii privind situaţia statistică a şomajului la sfârșitul lunii septembrie 2019 pot fi vizualizate accesând www.anofm.ro, secțiunea Programe, strategii, statistici.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii