Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:29 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Raportul prezentat de OMV Petrom SA pentru săparea sondei de exploatare 822 bis A Lebăda Vest, în dezbatere publică

ro

10 Mar, 2020 00:00 3183 Marime text

OMV Petrom SA anunţă publicul interesat asupra depunerii raportului privind impactul asupra mediului pentru proiectul „Săparea sondei de exploatare 822 bis A Lebăda Vest, în cadrul perimetrului de exploatare - dezvoltare şi exploatare petrolieră XVIII Istria“, propus a fi amplasat pe Platforma Continentală a Mării Negre.
 
Autoritatea competentă pentru protecţia mediului Constanţa poate emite acordul de mediu sau respingerea solicitării de emitere a acordului de mediu. Raportul privind impactul asupra mediului poate fi consultat la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa, strada Unirii nr. 23, în zilele de luni - joi, intre orele 8.00-16.30, vineri, între orele 8.00-14.00. Dezbaterea publică a raportului privind impactul asupra mediului va avea Ioc la hotel Bulevard din Constanţa, în data de 8.04.2020  începând cu ora 16.00. Publicul interesat poate transmite în scris comentarii şi observaţii la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa până la data de 08.04.2020.
 

OMV Petrom, în datele Registrului Comerţului

 
Conform informaţiilor furnizate de Registrul Comerţului, compania OMV Petrom a fost înfiinţată în 1997. Firma are un capital social subscris de 5.664.410.833,5 lei, integral vărsat, compus din 56.644.108.335 de acţiuni nominative, fiecare în valoare de 0,1 lei. Acţionari persoane juridice sunt Ministerul Energiei, în numele Statului Român, cu 20,639% din capitalul social, Fondul Proprietatea SA, cu 9,9985% din capitalul social, OMV Aktiengesellshaft, cu sediul social în Austria, cu 51,011% din capitalul social, Listă Persoane Juridice, cu 16,2938% din capitalul social, şi Listă Acţionari PPM, cu 2,0583% din capitalul social. Persoane împuternicite ale companiei, care se ocupă de extracţia petrolului brut, sunt: Verchere Christina Campbell - preşedinte al directoratului, Ștefan Waldner - director financiar, Peter Rudolf Zeilinger - membru în directorat, Căprău Radu Sorin - membru în directorat, Franck Albert Neel - membru în directorat, Rainer Seele - preşedinte consiliu de supraveghere, Reinhard Florey - membru în consiliul de supraveghere, Cojocaru Radu Spiridon - membru în consiliul de supraveghere, Jochen Weise - membru în consiliul de supraveghere, Joseph Bernhard Mark Mobius - membru în consiliul de supraveghere, Manfred Leitner - membru în consiliul de supraveghere, Daniel Turnheim - membru în consiliul de supraveghere, Hans Christopher Veit - membru în consiliul de supraveghere, Sevil Shhaideh - membru în consiliul de supraveghere. Cenzorul firmei este Ernst & Young Assurance Services SRL, reprezentat prin Bogdan Ion.
 
În anul fiscal 2015, societatea cu 15.581 de salariaţi a avut o cifră de afaceri de 13.687.616.179 lei şi o pierdere de 696.835.699 lei. De asemenea, în anul fiscal 2016, compania cu 14.380 de salariaţi a înregistrat o cifră de afaceri de 12.523.026.161 lei şi un profit de 1.051.712.321 lei. Situaţia financiară pe anul 2017 arată astfel: 13.322 de salariaţi, cifră de afaceri de 14.764.836.448 lei şi un profit de 2.399.947.986 lei.
 
Citeşte şi:
 
A fost solicitat acord de mediu Conductă de transport ţiţei, deviată de OMV Petrom SA - zona de producţie X – Petromar

OMV Petrom SA a primit răspuns de la APM Constanţa. Este vizată sonda de exploatare 822 Bis A Lebăda Vest

Constănţenii, invitaţi să depună observaţii Dezbatere publică pentru proiectul OMV Petrom privind două noi sonde de exploatare în Marea Neagră

A fost solicitat acord de mediu de la APM Constanţa OMV Petrom va săpa două noi sonde de exploatare în Marea Neagră

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii