Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
04:54 14 10 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constănţenii, invitaţi să depună observaţii Dezbatere publică pentru proiectul OMV Petrom privind două noi sonde de exploatare în Marea Neagră

ro

14 Sep, 2019 00:00 1240 Marime text
OMV Petrom SA - zona de producţie Petromar, cu sediul în incinta Port Constanţa, dana 34, anunţă că a depus la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa raportul privind impactul asupra mediului pentru proiectul „Săparea sondelor de exploatare 19 A - Lebăda Est, respectiv L01 A - Lebăda Est în cadrul perimetrului de explorare - dezvoltare şi exploatare petrolieră XVIII Istria“, amplasat pe Platforma continentală a Mării Negre.
 
Autoritatea competentă pentru protecţia mediului Constanţa poate decide emiterea acordului de mediu sau respingerea solicitării. Raportul poate fi consultat la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa, luni - joi, între orele 8.00-16.30, şi la sediul Omv Petrom SA - zona de producţie Petromar din incinta Port Constanţa, dana 34. Dezbaterea publică a raportului privind impactul asupra mediului va avea loc în data de 15.10.2019, la hotel Bulevard, sala Panoramic, municipiul Constanta, bulevardul  Mamala nr. 294, începând cu ora 16.00. Publicul interesat poate transmite în scris comentarii, opinii şi observaţii privind documentul menţionat la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa, până pe data de 15.10.2019.
 

Despre sondele de exploatare

 
Reamintim că, anul trecut, OMV Petrom SA - zona de producţie X, Petromar Constanţa a solicitat de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa acord de mediu pentru proiectul „Săparea sondelor de exploatare L4 Lebăda Est (gaură nouă din sonda veche L4), respectiv L8A Lebăda Est (gaură nouă din sonda veche L8). Atât sonda L4, cât şi sonda L8 sunt amplasate la nivelul platformei de explorare - dezvoltare şi exploatare petrolieră XVIII Istria, în cadrul Platformei continentale a Mării Negre.
 
Realizarea proiectului presupune săparea unei noi sonde de exploatare cu două traiecte în zona de zăcământ, sondă ce va fi amplasată pe platforma fixă suport sonde nr. 6 (PFSS6), slot A din perimetrul de explorare - exploatare - dezvoltare XVIII Istria. Lucrările de săpare a sondei din cadrul perimetrului de explorare - dezvoltare şi exploatare petrolieră XVIII Istria se vor executa în baza avizului Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, în curs de elaborare. Din punct de vedere geologic, structura Lebăda Vest este amplasată pe flancul nord-estic al Depresiunii Istria, aparţinând platoului continental românesc al Mării Negre, pe aliniamentul structural Pescăruş - Lebăda Est - Lebăda Vest - Delta - Sinoe, evidenţiat la nivelul depozitelor sedimentare de vârstă Jurasic mediu - Neocomian, Cretacic şi Eocen, structura Lebăda Vest aflându-se la o distanţă de cca 80 Km de Constanţa.
 
 
Administrativ, structura Lebăda Vest este localizată în cadrul perimetrului de explorare - dezvoltare - exploatare XVIII Istria, respectiv al perimetrului de exploatare - dezvoltare Lebăda Vest. Din punct de vedere morfologic, perimetrul XVIII Istria se află în partea nordică a Depresiunii Istria, cuprinsă între falia Heracleea, la nord, şi prelungirea în domeniul marin a faliei Peceneaga - Camena, la sud. Această depresiune separă şelful nordic (depresiunea Preeuxinică, respectiv extinderea în acvatoriu a Deltei Dunării şi a zonei Tulcea) de şelful sudic (prelungirea în domeniul marin a Platformei Moesice), iar în ansamblul geologic, zona s-ar situa în mare parte pe prelungirea în zona acvatorială a Orogenului Nord-Dobrogean.
 

OMV Petrom, în datele Registrului Comerţului

 
Conform informaţiilor furnizate de Registrul Comerţului, compania OMV Petrom a fost înfiinţată în 1997. Firma are un capital social subscris de 5.664.410.833,5 lei, integral vărsat, compus din 56.644.108.335 de acţiuni nominative, fiecare în valoare de 0,1 lei. Acţionari persoane juridice sunt Ministerul Energiei, în numele Statului Român, cu 20,639% din capitalul social, Fondul Proprietatea SA, cu 9,9985% din capitalul social, OMV Aktiengesellshaft, cu sediul social în Austria, cu 51,011% din capitalul social, Listă Persoane Juridice, cu 16,2938% din capitalul social, şi Listă Acţionari PPM, cu 2,0583% din capitalul social. Persoane împuternicite ale companiei, care se ocupă de extracţia petrolului brut, sunt: Verchere Christina Campbell - preşedinte al directoratului, Ştefan Waldner - director financiar, Peter Rudolf Zeilinger - membru în directorat, Căprău Radu Sorin - membru în directorat, Franck Albert Neel - membru în directorat, Rainer Seele - preşedinte consiliu de supraveghere, Reinhard Florey - membru în consiliul de supraveghere, Cojocaru Radu Spiridon - membru în consiliul de supraveghere, Jochen Weise - membru in consiliul de supraveghere, Joseph Bernhard Mark Mobius - membru în consiliul de supraveghere, Manfred Leitner - membru în consiliul de supraveghere, Daniel Turnheim - membru în consiliul de supraveghere, Hans Christopher Veit - membru în consiliul de supraveghere, Sevil Shhaideh - membru în consiliul de supraveghere. Cenzorul firmei este Ernst & Young Assurance Services SRL, reprezentat prin Bogdan Ion.
 
În anul fiscal 2015, societatea cu 15.581 de salariaţi a avut o cifră de afaceri de 13.687.616.179 lei şi o pierdere de 696.835.699 lei. De asemenea, în anul fiscal 2016, compania cu 14.380 de salariaţi a înregistrat o cifră de afaceri de 12.523.026.161 lei şi un profit de 1.051.712.321 lei. Situaţia financiară pe anul 2017 arată astfel: 13.322 de salariaţi, cifră de afaceri de 14.764.836.448 lei şi un profit de 2.399.947.986 lei.
 
Citeşte şi:
 
A fost solicitat acord de mediu de la APM Constanţa OMV Petrom va săpa două noi sonde de exploatare în Marea Neagră

Reprezentanţii ACROPO, la dezbaterea publică a raportului privind sondele de exploatare L4A şi L8A din Marea Neagră

Proiectul OMV Petrom privind săparea a două sonde de exploatare petrolieră, în dezbatere publică. Constănţenii pot depune observaţii

OMV Petrom, gata să sape două noi sonde de exploatare. Unde sunt localizate

Anunţ făcut de APM Constanţa Executarea lucrărilor de săpare a sondei de exploatare L2A Lebăda Est, în dezbatere publică

 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii