Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:57 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Principele Radu îşi lansează cartea la Universitatea Ovidius

ro

02 Jun, 2011 01:28 1406 Marime text
Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa va lansa azi, în Sala Senatului, cartea „Provizoratul istoric", autor Principele Radu, apărută în 2010 la Editura Polirom, Iaşi. Gazdele evenimentului vor fi prof. univ. dr. Marian Cojoc, prorector al Universităţii Ovidius din Constanţa, şi conf. univ. dr. Daniel Flaut, decan al Facultăţii de Istorie şi Ştiinţe Politice. „Provizoratul istoric" continuă, prin tematica abordată, seria volumelor de publicistică „Biblioteca în flăcări. Mic tratat de regalitate în republică" (2007) şi „Europa din noi. Regalitatea şi democraţia-spectacol" (2005), ambele publicate la aceeaşi prestigioasă editură ieşeană. De asemenea, şi autorii Valentin Ciorbea şi Emanuel Plopeanu îţi vor lansa volumul „Din istoria secolului XX. Volumul III (1939 - 1945: Diplomaţia războiului)", apărut la editura Ex Ponto, Constanţa. Vor prezenta: conf. univ. dr. Daniel Flaut, decan al Facultăţii de Istorie şi Ştiinţe Politice, conf. univ. dr. Mariana Cojoc, prodecan al Facultăţii de Istorie şi Ştiinţe Politice, prof. univ. dr. Valentin Ciorbea şi lect. univ. dr. Emanuel Plopeanu.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii