Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
15:43 24 01 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primarul despre austrieci - „Nu sunt aşa plângăcioşi"

ro

31 Jan, 2012 00:00 1645 Marime text

vacanta_mazare.jpgPrimarul Radu Mazăre s-a întors, de câteva zile, din vacanţa din Austria.

A fost însoţit de prieteni, dar şi de fiul său şi de mama acestuia, Ianina. S-a întors de acolo cu părerea că românii sunt nişte plângăcioşi: „Era zăpadă mult mai multă decât în România şi viscol mult mai mult. Am stat undeva, în vârful muntelui, şi tras cu wola, că nu ajungeai decât cu lanţuri la 4x4. În primul rând, nu sunt aşa de plângăcioşi. Ajungeam la căbănuţa în care stăteam cu lanţuri la maşină 4x4, Ford Kuga, închiriat de acolo. Eu schiez de rup în două, mă trezesc la 7 şi schiez de la 9 până la 5. Schiez foarte bine", a povestit Mazăre. Vacanţa austriacă i-a făcut foarte bine, mai ales că vine după una însorită în America de Sud: „În Venezuela am făcut kite, în Honduras am făcut raffting, însă îmi place foarte mult schiul. Este o pasiune a mea şi schiez foarte, foarte bine". În 2012, Mazăre nu se mai duce în Brazilia, la Carnaval. Spune că a dansat o dată, a fost pe car, dar nu vrea să mai participe ca simplu spectator.

vacantamazare-radumazaresursafotowww.radumazare.ro1.jpg

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • LOLY 31 Jan, 2012 12:00 Daca acest individ se mai crede primar de Constanta se insala! Vesnic el este int-o distractie continua,aratandu-ne cat de serios este in administrarea problemelor cu caare se confrunta constantenii.