Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:57 11 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primăria Constanţa pregăteşte revitalizarea zonei Gară - şoseaua Mangaliei - Abator

ro

06 Feb, 2019 00:00 2707 Marime text
Primăria municipiului Constanţa, prin Direcţia Dezvoltare şi Fonduri Europene, consultă piaţa în vederea determinării valorii estimate a achiziţiei serviciului de elaborare documentaţie tehnico-economică aferentă obiectivului de investiţii „Îmbunătăţirea mediului urban în zona Gară - şoseaua Mangaliei - Abator”.
 
Primăria Municipiului Constanţa intenţionează să achiziţioneze serviciul de elaborare a documentaţiei tehnico-economice aferente obiectivului de investiţii „Îmbunătăţirea mediului urban în zona Gară - şoseaua Mangaliei - Abator” (SF, avize, altele: studiu topografic, studiu geotehnic, studiu peisagistic, plan de reutilizare). Serviciul constă în elaborare studiu de fezabilitate şi documentaţii pentru obţinerea avizelor/acordurilor solicitate în CU, studiu topografic, studiu geotehnic, studiu peisagistic şi plan de reutilizare.
 
Terenul pe care urmează a se realiza investiţia este situat între str. Tunelului, şoseaua Mangaliei, linii CF şi aleea Vasile Murgoci, în vecinătatea sediului Regionalei SCFR Constanţa. În prezent, este un teren nefuncţional, aflat în paragină, cu un aspect inestetic profund în peisajul urban. Prin realizarea lucrărilor de reconversie, se vor obţine refuncţionalizarea unei suprafeţe de cca 1.587 mp şi transformarea acestuia în scuar/grădină publică.
 
Pentru revitalizarea zonei urbane, vor fi realizate următoarele tipuri de activităţi: defrişarea vegetaţiei existente şi salubrizarea terenului, inclusiv modelarea acestuia; amenajarea de spaţii verzi destinate publicului (scuaruri/gradină) prin plantarea cu plante
perene/gazonarea suprafeţelor, inclusiv plantare arbori şi arbuşti; montarea elementelor constructive de tipul foişoare, pergole; alei pietonale; mobilier urban; realizarea sistemului de iluminat şi/sau de irigaţii pe terenul supus intervenţiei; realizare sisteme de supraveghere video şi Wi-Fi; modernizarea străzilor urbane ce asigură accesul direct către obiectivul de investiţii.
 
Aspect supus consultării: ofertă de preţ în vederea determinării valorii estimate a serviciului de elaborare documentaţie tehnico-economică (SF, avize, altele: studiu topografic, studiu geotehnic, studiu peisagistic, plan de reutilizare), inclusiv detalierea preţului estimat pe fiecare componentă în parte. Valorile vor fi prezentate fără TVA, acesta fiind evidenţiat distinct. Data-limită de consultare este 11.02.2019. Consultarea de piaţă se va desfăşura doar în sistem electronic, orice persoană/organizaţie interesată având posibilitatea de a transmite oferta de preţ la adresa de mail programe@primaria-constanta.ro, până la data de 8.02.2019.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii