Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:27 17 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Potrivit noului comisar-şef, Garda Financiară Constanţa a făcut sesizări penale împotriva firmelor din dosarul Secăreanu - Comăniţă

ro

12 Jul, 2012 01:00 2283 Marime text
Noul comisar-şef al Gărzii Financiare Constanţa, Ciprian Mihail Fronea, a făcut ieri, în contextul unei conferinţe de presă, declaraţii referitoare la două dintre firmele care au intrat în atenţia procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, după ce DNA a decis începerea cercetării penale faţă de mai multe persoane care ar fi „constituit şi coordonat o grupare infracţională organizată pentru iniţierea unui amplu mecanism evazionist ce vizează sustragerea de la plata accizelor aferente a peste 33.000 de tone de motorină care au fost achiziţionate pe piaţa internă sub denumirea unor produse petroliere inferioare. În această modalitate, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 15.203.024 euro, reprezentând accize şi TVA neachitate", se arată în comunicatul DNA.

Printre cei 11 inculpaţi se numără afacerişti, dar şi oameni cu funcţii importante în diverse instituţii ale statului. Amintim că printre cei prezentaţi marţi instanţei de judecată cu propunerea de arestare s-au numărat directorul autosuspendat din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor, Viorel Comăniţă, dar şi subcomisarul de poliţie Dan Florin Secăreanu, fost şef al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Constanţa.

Firmele la care a făcut ieri referire noul comisar-şef sunt SC Inkasso Jobs SRL Mihail Kogălniceanu şi Excella Real Grup. „Au fost făcute controale de-a lungul anilor, din câte ştiu eu, la ambele societăţi. Şi la Inkasso ştiu că s-au făcut sesizări penale, şi la Excella. S-au făcut dosare penale. Acum nu ştiu dacă ce se cercetează acum de DNA e legat de speţa noastră. Poate că sunt mai multe sume. Acele societăţi, Inkasso şi Excella, au avut sesizări penale", a declarat Ciprian Mihail Fronea. El a adăugat ulterior că în cursul săptămânii viitoare va da publicităţii un comunicat de presă despre societăţile ai căror administratori sunt cercetaţi de DNA.

Potrivit procurorilor, „motorina era achiziţionată în regim suspensiv de la plata accizelor (deci fără a se achita aceste taxe) în scopul declarativ de a fi transformată în păcură. În realitate, motorina era de fapt revândută ca atare prin staţiile de distribuţie de carburanţi. În paralel, aceste operaţiuni sunt justificate scriptic în contabilitatea SC Excella Real Grup SRL, care, aparent, comercializează către firme tip «fantomă» produse asimilate păcurii, taxate cu un nivel mult mai scăzut al accizelor decât motorina".

Povestea Excella...

Excella Real Group îi reuneşte pe George Guliu şi pe Radu Nemeş, de asemenea inculpaţi în dosar. Afacerea, cu sediul în comuna constănţeană Nicolae Bălcescu, a fost înfiinţată în 2008 de Guliu, împreună cu soţia lui Nemeş, băcăuanca Diana Mariana, care deţinea 95% din părţile sociale. În 2009 s-a retras administratorul George Guliu, iar în locul lui a fost numit Radu Nemeş. În luna martie a aceluiaşi an, „manevra" se repetă, numai că, de această dată, constănţeanul îşi reia funcţia. În 2011, Diana Mariana Nemeş se retrage din business, iar în locul ei intră soţul Radu, cu aceeaşi cotă parte de 95%. Excella Group are ca obiect de activitate fabricarea produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului. Fie că transportă ori comercializează, afacerile celor urmăriţi de DNA în acest dosar au legătură cu carburanţii. Radu Nemeş mai este cercetat de DNA într-un alt dosar, cauză în care apar şi celebrii fraţi Ion şi Stelian Livadariu, trimişi în judecată în 2011 pentru un prejudiciu de peste 10 milioane de euro, cauzat prin afaceri cu petroliere. În dosarul fraţilor Livadariu este judecat şi cetăţeanul maghiar Racz Peter Atilla, al cărui nume este legat de SC Texas Oyl Group. La rândul lui, George Guliu este cunoscut drept un om cu influenţă în rândurile poliţiştilor de la malul mării, el fiind arestat preventiv în dosarul din 2009 denumit generic „Mafia de la Rutieră". Interesant este că SC Excella Real Grup este prima firmă pentru care s-a cerut vreodată suspendarea activităţii ca măsură preventivă.

Şi cea a Inkasso

Cât priveşte Inkasso Jobs SRL, firma are sediul în comuna Mihail Kogălniceanu, localitatea de baştină a lui Guliu. Înfiinţată în 2010, societatea se ocupă cu „comerţ cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi şi gazoşi şi al produselor derivate", iar unic asociat şi administrator este Marioara Chirvăsitu. Comunicatul DNA vorbeşte însă despre „administratorul în fapt", anume Dumitru Chirvăsitu, de asemenea inculpat. Acesta a fondat, de fapt, Inkasso Jobs şi a predat-o, la puţin timp după aceea, Marianei.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii