Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:33 31 07 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un membru al staff-ului medical al lui Dinamo a murit în accidentul din Argeș. Clubul confirmă că echipa secundă era în microbuz

ro

31 Jul, 2026 11:28 442 Marime text
Sursă foto: ISU Argeș

Clubul Dinamo a confirmat că echipa secundă, aflată în cantonament la Câmpulung, a fost implicată astăzi, 31 iulie 2026, într-un grav accident rutier, în timp ce se deplasa spre antrenamentul oficial al zilei. În urma impactului, un membru al staff-ului medical și-a pierdut viața, iar mai mulți jucători și membri ai echipei au fost răniți.

Potrivit comunicatului transmis de club, șoferul microbuzului ar fi suferit un infarct în timpul deplasării, pierzând controlul volanului. Vehiculul a ieșit de pe carosabil și s-a izbit de un copac aflat pe marginea drumului.

În urma accidentului, Constantin Covaciu, membru al staff-ului medical al echipei, a decedat din cauza rănilor suferite.

Toți pasagerii au fost transportați la spital pentru investigații medicale. Clubul precizează că jucătorii și ceilalți membri ai staff-ului au suferit răni, însă sunt în afara oricărui pericol.

Antrenorul echipei secunde, Adrian Ropotan, a suferit o fractură deschisă la nivelul mâinii și este internat în spital, starea sa fiind stabilă.

„Suntem în legătură directă cu autoritățile locale și instituțiile statului prezente la locul accidentului și vom reveni cu actualizări de îndată ce avem informații noi”, a transmis clubul Dinamo.


Totodată, reprezentanții clubului și-au exprimat regretul față de decesul lui Constantin Covaciu și au transmis condoleanțe familiei îndoliate.

„Clubul Dinamo dorește să transmită condoleanțe familiei îndoliate și își exprimă sincerele regrete pentru pierderea suferită, nu doar de familia Covaciu, ci de întreaga comunitate dinamovistă. Domnul Covaciu a fost un membru important al staff-ului medical al clubului Dinamo, cu mulți ani de activitate la nivelul echipei de seniori”, se arată în comunicatul oficial.




Citește și:

UPDATE+FOTO. A fost activat Planul Roșu de Intervenție: Microbuz cu sportivi de la Dinamo, implicat într-un accident grav în Argeș! O persoană a murit

Ti-a placut articolul?

Comentarii