Forțele Navale Române sprijină măsurile pentru menținerea în funcțiune a Unității 2 a CNE Cernavodă
Forțele Navale Române sprijină măsurile pentru menținerea în funcțiune a Unității 2 a CNE Cernavodă
200
Marime text
Vineri, 31 iulie, Guvernul României a stabilit o serie de măsuri de urgență pentru menținerea în funcțiune a Unității 2 a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, în contextul scăderii nivelului Dunării și al necesității asigurării debitului de apă pentru funcționarea în condiții de siguranță a centralei.
Potrivit MApN, în sprijinul acestor măsuri, Forțele Navale Române execută misiuni de cercetare hidrografică în sectorul fluvial cuprins între kilometrul 345 și kilometrul 346 al Dunării, în zona intersecției Brațului Bala cu Dunărea Veche.
Activitatea are ca obiectiv obținerea datelor tehnice necesare realizării unui prag submers, destinat redistribuirii unei părți a debitului către Dunărea Veche și menținerii unui nivel al apei care să permită asigurarea condițiilor necesare funcționării CNE Cernavodă.
Direcția Hidrografică Maritimă din cadrul Forțelor Navale Române acționează în zonă cu specialiști și echipamente specifice pentru efectuarea măsurătorilor hidrografice și batimetrice, determinarea configurației albiei și stabilirea parametrilor tehnici necesari fundamentării soluției de intervenție.
Datele obținute de specialiștii militari vor fi puse la dispoziția autorităților și instituțiilor cu responsabilități în gestionarea situației, pentru adoptarea și implementarea, în regim de urgență, a soluțiilor tehnice necesare“ - conform MApN
Ministerul Apărării Naționale, prin Forțele Navale Române, sprijină astfel efortul interinstituțional pentru menținerea condițiilor necesare funcționării în siguranță a infrastructurii energetice critice de la Cernavodă.
PRECIZĂRI:Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


