Pompierii, la datorie în perioada sărbătorilor prilejuite de Paștele Catolic și de Floriile Ortodoxe
Pompierii, la datorie în perioada sărbătorilor prilejuite de Paștele Catolic și de Floriile Ortodoxe
04 Apr, 2026 09:57
ZIUA de Constanta
266
Marime text
266
Marime text
În contextul sărbătorilor prilejuite de Paștele Catolic și de Floriile Ortodoxe, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență va monitoriza permanent situația din teren și va dispune, la nevoie, măsuri imediate pentru optimizarea intervențiilor în sprijinul comunităților.Potrivit IGSU, în acest sfârșit de săptămână, peste 5.000 de pompieri vor fi zilnic la datorie, pregătiți să intervină cu aproape 4.000 de mijloace tehnice pentru acordarea asistenței medicale de urgență, stingerea incendiilor și salvarea persoanelor din medii ostile vieții.
Răspunsul la urgențele medicale este asigurat prin intermediul a peste 500 de echipaje SMURD. Dintre acestea, 320 sunt încadrate de pompieri paramedici, iar 44 sunt unități de terapie intensivă mobilă, dintre care 11 specializate în tratamentul nou-născuților. De asemenea, sunt disponibile 71 de autospeciale pentru transportul personalului și al victimelor multiple, precum și 114 autospeciale pentru descarcerare.
❗Activități preventive și controale
Pe linie preventivă, în perioada următoare, pompierii vor desfășura activități de verificare la lăcașurile de cult unde este estimată participarea unui număr mare de credincioși, precum și la construcțiile destinate cazării persoanelor în incinta mănăstirilor. Astfel de controale vor fi realizate și la unități turistice sau la obiective care desfășoară activități economice în zonele turistice. În timpul verificărilor, inspectorii de prevenire vor urmări respectarea măsurilor de securitate la incendiu, precum dotarea cu stingătoare, menținerea liberă a căilor de evacuare, exploatarea în condiții de siguranță a instalațiilor electrice și asigurarea accesului autospecialelor de intervenție la construcții și hidranți.
Aceste verificări se înscriu în continuarea activităților de control desfășurate la nivel național. Astfel, doar în luna martie, inspectorii de prevenire au efectuat controale la peste 3.150 de obiective din toate domeniile de activitate, din toate județele țării și din municipiul București. Pentru deficiențele constatate au fost aplicate amenzi în valoare de peste 15 milioane de lei și peste 10.000 de avertismente.
Totodată, pentru încălcări grave ale cerințelor de securitate la incendiu, în cazul a șase obiective – câte unul din București și din județele Harghita, Cluj, Caraș-Severin, Dâmbovița și Brașov – a fost dispusă măsura complementară de oprire a funcționării ori utilizării.
❗Recomandări pentru cetățeni
> Pentru evitarea producerii unor incidente pe timpul slujbelor religioase, recomandăm cetățenilor să manifeste prudență în utilizarea lumânărilor și a candelelor aprinse, să evite deplasarea cu lumânări aprinse în autovehicule și să nu parcheze mașinile în zone care pot bloca accesul autospecialelor de intervenție la lăcașurile de cult.
> În locuințe, lumânările și candelele aprinse trebuie amplasate în suporturi care nu pot lua foc, la distanță de materiale combustibile, și nu trebuie lăsate nesupravegheate sau la îndemâna copiilor.
Pentru siguranța dumneavoastră și a celor dragi, manifestați un comportament preventiv și consultați recomandările disponibile pe platforma națională de pregătire în situații de urgență fiipregatit.ro, precum și în aplicația pentru mobil DSU, disponibilă gratuit.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


