Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:40 03 04 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Constanța, declarație de presă privind măsurile luate în weekendul de Florii și al Paștelui Catolic

ro

03 Apr, 2026 17:23 176 Marime text
Sursa foto: IPJ Constanța

Având în vedere sărbătorile Duminica Floriilor și Paștele Catolic, ambele sărbătorite în duminica ce urmează, structurile Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au fost mobilizate la nivelul întregului județ pentru a asigura un weekend în siguranță tuturor celor aflați în această perioadă pe litoralul Mării Negre.
„Pe linie de ordine publică, dispozitivele de siguranţă publică vor patrula pe întreg litoralul Mării Negre, fiind adaptate și amplasate în funcție de evoluția situației operative, pentru a preveni faptele antisociale, dar și pentru a interveni prompt în sprijinul cetățenilor.

Concomitent, polițiștii rutieri vor acționa pe principalele artere de circulație pentru siguranța traficului. Aceștia vor asigura fluența circulației și vor desfășura acțiuni pentru combaterea excesului de viteză și prevenirea accidentelor rutiere, în principal pe autostrăzile A2, A4, precum și pe drumurile naționale care leagă stațiunile de pe litoral.
 
 Polițiștii de la transporturi vor patrula în trenuri și gări pentru ca cetățenii să călătorească în siguranță.

Polițiștii din structurile de investigații criminale vor acționa pentru prevenirea furturilor și a infracțiunilor săvârșite cu violență.


De asemenea, polițiștii din cadrul structurilor de prevenire a criminalității vor veni în prijinul cetățenilor prin recomandări cu privire modul în care pot evita  să devină victime ale infracțiunilor.”, a precizat IPJ Constanța.

Polițiștii recomandă tuturor celor care se vor afla în această perioadă pe litoral să manifeste prudență, responsabilitate și respect față de lege, pentru a evita evenimente neplăcute și a se bucura în siguranță de timpul liber.
„În această perioadă, vom fi prezenți în zonele aglomerate și în apropierea lăcașurilor de cult, pentru desfășurarea în siguranță a tuturor activităților publice, și recomandăm cetățenilor să manifeste răbdare, să respecte indicațiile organizatorilor și ale forțelor de ordine, să acorde atenție siguranței personale și să evite implicarea în situații conflictuale.

Vom rămâne la datorie, alături de celelalte instituții partenere, pentru ca dumneavoastră să vă bucurați în siguranță de aceste evenimente.”, a conchis sursa citată.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii