Pantaloni de aproximativ un milion de lei, confiscați de Garda de Coastă (GALERIE FOTO)
Pantaloni de aproximativ un milion de lei, confiscați de Garda de Coastă (GALERIE FOTO)


Potrivit unui comunicat al Gărzii de Coastă, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit, în Punctul de Trecere a Frontierei Isaccea, bunuri susceptibile de a fi contrafăcute, inscripţionate
cu numele unor mărci cunoscute, în valoare de peste 950.000 lei.
În data de 02.09.2025, o echipă comună formată din polițiști de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi inspectori vamali ai Biroului Vamal de Frontieră Isaccea a efectuat controlul fizic asupra unui ansamblu rutier, înmatriculat în Ucraina, ce avea ca destinație o societate comercială din Ucraina. În urma verificărilor amănunțite s-a constatat că în interiorul ansamblului rutier se aflau 318 perechi de pantaloni susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al unei mărci cunoscute. Bunurile, cu o valoare de aproximativ 954.000 de lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor“ - conform Gărzii de Coastă.
Totodată, polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale.
Citește și:
Captură importantă a Gărzii de Coastă! Ce au găsit polițiștii de frontieră în două autocamioane înmatriculate în Republica Moldova
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp