Investiție majoră pentru patrimoniul Constanței Casa „Ion Bănescu” va fi restaurată și consolidată printr-un proiect de peste 18 milioane de lei
Investiție majoră pentru patrimoniul Constanței: Casa „Ion Bănescu” va fi restaurată și consolidată
197
Marime text
Monumentul istoric Casa „Ion Bănescu”, situat pe Bulevardul Tomis nr. 110 din municipiul Constanța, intră într-o etapă decisivă de conservare și punere în valoare. Proiectul de restaurare, consolidare și creștere a eficienței energetice a fost analizat și avizat favorabil de Comisia Zonală a Monumentelor Istorice (CZMI) nr. 4 Constanța, beneficiind totodată de aprobarea principalilor indicatori tehnico-economici în cadrul Consiliului Local al Municipiului Constanța.
Detaliile financiare și durata lucrărilor
Valoarea totală a investiției pentru salvarea fostei reședințe a primarului antebelic al Constanței se ridică la 18.289.272,83 lei cu TVA (aproximativ 15,13 milioane de lei fără TVA), din care cheltuielile pentru construcții și montaj (C+M) însumează 9.009.628,71 lei cu TVA.
Conform calendarului estimat, durata totală de finalizare a proiectului este de 24 de luni, dintre care 18 luni vor fi alocate efectiv lucrărilor de execuție pe șantier. Finanțarea nerambursabilă este asigurată prin intermediul Institutului Național al Patrimoniului (INP), prin subprogramul dedicat caselor memoriale și elaborării documentațiilor tehnico-economice finanțat prin Timbrul Monumentelor Istorice (TMI), beneficiarul final fiind UAT Municipiul Constanța.
Istoricul și starea actuală a clădirii
Edificiul, cu un regim de înălțime D+P+M, a fost construit în perioada 1910–1911 și a funcționat ca reședință a lui Ion Bănescu, fost primar al Constanței, cel care a dăruit clădirea orașului la începutul secolului trecut. De-a lungul timpului, în clădirea monument istoric de categoria B (clasată și în situl urban și în situl arheologic al Necropolei Orașului antic Tomis) și-a desfășurat activitatea Școala Populară de Artă din cadrul Centrului Cultural Județean „Teodor T. Burada”. Din cauza stării avansate de degradare și a riscurilor structurale, activitatea a fost mutată din imobil.
Expertizele tehnice și geotehnice au arătat că imobilul se află într-o stare precară și necesită intervenții urgente de consolidare a structurii de rezistență și a terenului de fundare, precum și lucrări complexe de creștere a performanțelor energetice, clădirea nemaiîndeplinind standardele actuale. Proiectul prevede, de asemenea, demolarea anexei comerciale de la parter (C3) și păstrarea corpului principal și a elementelor de arhitectură specifice.
Cine se ocupă de proiectare
Documentația tehnică a fost elaborată de societatea High Construct Project SRL (firmă cu vastă experiență în contracte publice de proiectare și consultanță, colaborând cu CNI și diverse primării), în baza contractului încheiat cu Primăria Constanța și actualizat pentru complexul proces de restaurare, consolidare și punere în valoare a monumentului.
Prin implementarea acestui proiect, autoritățile locale urmăresc nu doar salvarea de la distrugere a unei clădiri cu o valoare arhitecturală și memorială deosebită pentru Constanța, ci și revitalizarea unui important obiectiv cu destinație culturală pentru comunitate.
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


