Liga a III-a Portul Constanța a încheiat turul cu un egal la Gheorghe Doja. Rămâne ultima în clasament (GALERIE FOTO)
Liga a III-a: Portul Constanța a încheiat turul cu un egal la Gheorghe Doja. Rămâne ultima în clasament (GALERIE
01 Nov, 2026 10:37
ZIUA de Constanta
181
Marime text
181
Marime text

În etapa a 11-a din Liga a III-a, Portul Constanța, nou-promovată în acest eșalon, s-a întors cu un punct de la Gheorghe Doja, județul Ialomița.
Duelul ACS Recolta Gheorghe Doja – Portul Constanța s-a încheiat cu scorul de 1-1, acest rezultat reprezentând primul punct obținut de trupa de pe litoral de la victoria din etapa inaugurală împotriva Gloriei Băneasa.
Portul Constanța a deschis scorul în minutul 65, prin Alexandru Alex, după o partidă disputată și echilibrată.
Un moment important al întâlnirii s-a petrecut în minutul 50, când portarul oaspeților, Munteanu David, a apărat o lovitură de la 11 metri și a avut ulterior mai multe intervenții spectaculoase, contribuind decisiv la păstrarea echipei în joc.
„Chiar dacă prima parte a campionatului nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor noastre, privim înainte cu speranță și încredere.
De săptămâna viitoare începe returul Ligii a 3-a! Ne dorim ca această nouă etapă să ne găsească mai puternici, cu moralul ridicat și cu forțe proaspete.
Mergem înainte, uniți, cu aceeași dorință de a lupta pentru culorile Portului!
Hai, Portul!”, este mesajul nou-promovatei.
În clasament, Portul Constanța este pe locul 12, ultimul din serie, cu doar patru puncte după 11 meciuri.
Citește și:
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


