La Mangalia Acţiunea de distribuire a alimentelor continuă şi în această lună
La Mangalia: Acţiunea de distribuire a alimentelor continuă şi în această lună
22 May, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
1807
Marime text
1807
Marime text
Proiectele aleşilor municipiului Mangalia, care au în vedere ajutorarea comunităţii locale, continuă şi în această lună. În acest scop, Serviciul Public de Asistenţă Socială anunţă continuarea distribuirii pachetelor alimentare. Astfel, în perioada 22-27 mai, între orele 9.00 și16.00, beneficiarii ajutorului de urgenţă vor putea primi pachetul care conţine, în această lună, un pui, o conservă de carne de porc, un litru de ulei, un kilogram de zahăr, un kilogram de făină şi un kilogram de mălai. Lună de lună, autorităţile locale au grijă de pensionarii cu venituri mai mici de 829 de lei, de persoanele trecute de 60 de ani care nu realizează venituri şi de cei cu dizabilităţi. În plus, Consiliul Local Mangalia a hotărât ca toate persoanele cu grad ridicat de vulnerabilitate să primească, prin acordarea ajutorului de urgenţă, suma de 1.000 de lei. De asemenea, familiile din Mangalia care au împlinit 50 sau 60 de ani de la căsătorie vor fi răsplătite de municipalitate cu aceeaşi sumă.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


