Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
03:34 28 09 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Județul Constantața O societate comercială din Corbu, la control. Administratorul s-a ales cu dosar penal

ro

13 Aug, 2021 15:25 2345 Marime text
  •  Acțiuni desfășurate de polițiștii din județul Constanța. 
La data de 12 august a.c., în intervalul orar 18.00 - 20.00, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța au desfășurat acțiuni pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică, precum și pentru prevenirea și limitarea răspândirii infecției cu noul coronavirus.

În acest context, au fost legitimate 54 de persoane, controlate 43 de autoturisme și aplicate 40 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 19.000 de lei.

La data de 12 august a.c., în intervalul orar 10.00 - 14.00, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Constanța au desfășurat acțiuni în stațiunile Olimp, Neptun și Năvodari pentru creșterea gradului de siguranță în rândul cetățenilor și asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică.

Astfel, au fost controlate 22 de societăți comerciale, fiind aplicate 10 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 9.000 de lei, dintre care 4 la O.U.G. 28/1999, totodată fiind ridicată, în vederea confiscării, suma de 1.084 de lei.

La data de 12 august a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică au desfășurat acțiuni pentru prevenirea și combaterea circulației, prelucrării și comercializării peștelui, produselor din pește și a altor viețuitoare acvatice obținute din pescuit sau acvacultură, fiind verificată o societate comercială din localitatea Corbu.

În urma controlului au fost identificată o cantitate de peste 70 de kilograme de pește (chefal, guvid, stavrid, etc.), pentru care administratorul nu a putut prezenta documente de proveniență.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală, potrivit O.U.G. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, iar cantitatea de pește a fost ridicată, în vederea indisponibilizării.

Ti-a placut articolul?

Comentarii