Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:04 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Indicatoare rutiere de la firma care a trasat pista de biciclisti in Capitala

ro

04 Feb, 2010 03:17 5318 Marime text
semne_de_circulatie.jpgFirma care a realizat pista de ciclism în Bucureşti, se ocupă şi de semnalizarea rutieră în Constanţa.

SC Confort Urban SRL a organizat o licitaţie pentru indicatoare şi elemente de semnalizare rutieră. Contractul a fost atribuit, la sfârşitul anului trecut, unei firme bucureştene. Este vorba despre SC Vesta Investment SRL din judeţul Ilfov. Confort Urban a încheiat contractul cu firma câştigătoare pe 4 decembrie 2009. Valoarea estimată a contractului a fost de 200.000 lei, preţul la care a fost acordat fiind de 157.992 lei. Potrivit anunţului de atribuire publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, la deschiderea de oferte au participat două societăţi, criteriul de atribuire fiind preţul cel mai scăzut. Conform fişei de date a achiziţiei, este vorba despre furnizarea a 100 de butoni rutieri reflectorizanţi, 300 de butoni cu acumulatori solari cu lumina intermitentă, 12 ansamble reflectorizante pentru zone deosebit de periculoase, 150 de stâlpi de ghidare de diferite dimensiuni, 567 de indicatoare de formă triunghiulară, 455 de formă circulară, 325 de formă octogonală, 458 de formă pătrată şi 40 dreptunghiulare. De asemenea, contractul prevede şi livrarea a 100 de stâlpi pentru indicatoare şi a 400 de plăcuţe stradale.

SC Vesta Investment SRL a fost înfiinţată în 2002 şi are ca obiect principal de activitate „Fabricarea altor piese şi accesorii pentru autovehicule şi pentru motoare de autovehicule". Firma îi are ca asociaţi pe Radu Ştefan Spirea Andrei şi pe Astrid Letiţia Spirea Andrei, fiecare cu 50% procent din beneficii şi pierderi, primul dintre ei fiind şi administratorul societăţii. De precizat că societatea ilfoveană se numără printre cele care au realizat pista pentru biciclişti din Capitală, în lungime de 40 km şi care a costat 1,5 milioane de euro.

Precizăm că am încercat să luăm legătura cu Radu Ştefan Spirea pentru a afla mai multe detalii despre colaborarea cu municipalitatea, însă la numărul de telefon mobil disponibil în bazele de date oficiale, ne-a răspuns o angajată care ne-a îndrumat, pentru mai multe informaţii, către site-ul societăţii.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii