Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:36 13 07 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Guvernul lui Ilie Bolojan are o nouă viziune pentru românii de pretutindeni, minorități și culte

ro

23 Jun, 2025 15:30 379 Marime text


România își reafirmă angajamentul ferm față de protejarea drepturilor și identității românilor de pretutindeni, a minorităților naționale și a libertății religioase. Politicile Guvernului în aceste domenii vizează consolidarea legăturilor cu diaspora, sprijinirea comunităților istorice românești, modernizarea relației cu cultele religioase și asigurarea unui cadru legislativ și instituțional coerent pentru respectarea și promovarea drepturilor minorităților. În centrul acestor eforturi se află protejarea identității culturale, facilitarea accesului la servicii, educație și sprijin economic, precum și combaterea discriminării, a discursului instigator la ură și a excluziunii sociale.
 
Diaspora:
 
1. Digitalizarea serviciilor consulare și extinderea rețelelor de consulate itinerante;
2. Extinderea rețelei pentru cursurile de limbă, cultură și civilizație românească (LCCR) în afara granițelor țării, inclusiv în mediul online. Crearea de mecanisme de recunoaștere pentru asociațiile care deja desfășoară cursuri LCCR;
3. Sprijin pentru cadrele didactice care predau limba română sau în limba română în Diaspora și în comunitățile istorice;
4. Profesorii din cadrul programului LCCR vor încheia contracte de muncă, astfel încât să fie plătiți corespunzător, să beneficieze de vechime în muncă, concediu medical și alte drepturi fundamentale;
5. Susținerea culturii românești în comunitățile de români din afara țării, inclusiv în parteneriat cu biserica, pentru a întări coeziunea socială și convergența culturală a românilor din Diaspora și comunitățile istorice;
6. Modificarea legislației pentru punerea în acord cu decizia CJUE privind eliminarea diferențelor de tratament pentru cetățenii care solicită pașapoarte CRDS;
7. Stimularea reîntoarcerii în țară prin măsuri specifice: primă de stabilitate, susținerea angajării românilor întorși în țară, primă de instalare și altele;
8. Sprijin pentru eliberarea dosarelor de pensionare ale românilor care au lucrat în străinătate – interoperabilitate între structurile guvernamentale de resort. Debirocratizarea și reducerea timpului de așteptare.
 
Republica Moldova:
 
1. Sprijin, pentru consolidarea statului de drept și pentru aderarea Republicii Moldova la UE;
2. Modernizarea și creșterea capacității de procesare a vămilor, întărirea legăturilor rutiere și feroviare (cu prioritate cea între Moldova și viitoarea Autostradă A8);
3. Susținerea cuplării piețelor de energie și gaze naturale.
 
Comunități istorice:
 
1. Dezvoltarea de strategii și politici publice clare pentru protejarea identității lingvistice, culturale și spirituale pentru românii din comunitățile istorice. 
2. Cooperarea cu țările în care acestea trăiesc pentru a consolida legăturile cu România.
 
Minorități naționale:
 
1. Reorganizarea și eficientizarea Departamentului pentru Relații Interetnice (DRI) ca structură de sine stătătoare, cu atribuții de monitorizarea drepturilor minorităților, coordonarea unitară a politicilor publice legate de minorități, elaborarea de noi politici publice și strategii naționale;
2. Elaborarea legii care să:
3. garanteze statutul minorităților, 
4. ofere cadrul juridic necesar pentru păstrarea identității; 
5. protejeze persoanele aparținând minorităților, 
6. garanteze și dreptul la utilizarea simbolurilor comunităților locale, independent de limba/cultura și tradițiile acestora, 
7. garanteze dreptul dobândit de utilizare a limbii materne, chiar dacă se modifică structura etnică a localității sau organizarea unității administrativ-teritoriale;
8. Monitorizarea permanentă a aplicării (și, după caz) întărirea legislației privind prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și a discursului instigator la ură, implicarea nemijlocită a comunității evreiești în elaborarea, realizarea și implementarea de politici publice de prevenire și combatere a antisemitismului;
9. Elaborarea unui program vizând combaterea sărăciei și integrarea socială a comunității rrome, indiferent de mediul lingvistic în care locuiesc, corelat cu măsuri pentru îmbunătățirea condițiilor de locuire și accesul la utilități publice;
10. Punerea în aplicare cu celeritate a legii privind protejarea cimitirelor istorice și mormintelor personalităților;
11. Identificarea și aprobarea transmiterii unui imobil aflat în domeniul public al statului, în administrarea Agenției Naționale pentru Romi, pentru sediul Muzeului Național de Istorie și Cultură a Romilor.
 
Culte:
 
1. Continuarea procesului de restituire a imobilelor care au aparținut cultelor religioase, comunităților/minorităților naționale;
2. Continuarea sprijinului pentru Programul de asistență socială și medicală pentru supraviețuitorii Holocaustului desfășurat de Federația Comunităților Evreiești din România și a acordării sprijinului financiar pentru cultele religioase.



Citește și:

Noul Guvern propune o politică externă de nouă generație, cu accent pe securitate, relevanță și diplomație economică
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii