Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:34 29 12 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Firme Constanța Fast Dental Clinic SRL are un nou administrator

ro

29 Dec, 2025 10:45 140 Marime text

Sursa foto: Unsplash




Societatea  Fast Dental Clinic SRL a anunțat modificări în structura conducerii. Adunarea Generală a Asociaților, reprezentată prin Resit Fildis și Al- Jaboobi Afef au semnat decizia nr.1/18.07.2025
 
Asociații au hotărât ca Resit Fildis să cesioneze un număr de 10 părţi sociale deţinute de acesta la valoare nominală de 10 lei fiecare, în valoare totală de 100 lei, reprezentând 50% din capitalul social al societăţii Fast Dental Clinic SRL către Al- Jaboobi Afef
 

Acesta din urmă preia împreună cu activul şi pasivul societăţii toate drepturile prezente şi viitoare ce decurg din deţinerea părţilor sociale, atât a celor deţinute, cât şi a celor cedate, inclusiv achitarea tuturor datoriilor societăţii către bugetul de stat şi alte persoane fizice sau juridice de orice natură existente şi neachitate până la data prezentei hotărâri, atât cele evidenţiate, cât şi cele care vor apare ca urmare a unor acţiuni de control.
 
Ca urmare a acestei cesiuni capitalul social în valoare de 200 lei va fi împărţit astfel:
 
Al-Jaboobi Afef, aport la capitalul social subscris din care aport în numerar 200 lei, reprezentând 100%, reprezentând un număr de 20 părţi sociale, cu o valoare nominală de 10 lei/parte socială şi în valoare totală de 200 lei, participare la pierderi 100% şi participare la beneficii 100%.

 
Pe cale de consecință, Reşit Fildis se retrage din societate, iar calitatea de asociat  încetează.
 
De asemenea, el se retrage și din funcţia de administrator, împreună cu Reşit Aila.
 
Administrarea societăţii se face de către Al - Jaboobi Afef având puteri depline de reprezentare şi administrare, pe o perioadă de 50 de ani.
 
Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial partea a IV-a cu numărul 6146 din data de 23 decembrie 2025.
 

Despre Fast Dental Clinic  SRL
 
Potrivit Termene.ro, firma a fost înființată în 2025, cu obiect principal de activitate „Activități de asistență stomatologică”.
 
Adresa sediului social este pe strada Dobrogei, nr. 55, Constanța, județul Constanța.
 
Societatea este controlată exclusiv de Al - Jaboobi Afef, în calitate de asociat și administrator. Acesta mai apare ca asociat și la Sam Jab Construction SRL, Neo Biotech World SRL, ca asociat și administrator la DR. Afif Dental Clinic SRL, Mojaa Product & Trading SRL și administrator la Centru de Radiologie Dentară R Dental SRL.
 
 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
 
 
 Citește și
Firme ConstanțaNoua conducere a Personal Leasing SRL duce spre familia Merlă. Conexiuni directe cu Oil Depol Service
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii