Facultatea de Educatie Fizica si Sport va avea pista de atletism moderna
Facultatea de Educatie Fizica si Sport va avea pista de atletism moderna
29 Jul, 2008 00:00
ZIUA de Constanta
1665
Marime text



Baza nautica de la Universitatea Ovidius, unde isi are sediul Facultatea de Educatie Fizica si Sport, este in prag de modernizare. Fonduri sunt, se mai asteapta doar avizul Agentiei pentru Protectia Mediului (APM).
Documentatia depusa la APM Constanta arata ca studentii se vor putea pregati pe o pista de atletism de 60 metri, cu patru culoare de alergare. Aceasta va fi acoperita, fapt ce va permite ca activitatea sportiva sa se desfasoare chiar si in sezonul rece. Proiectul, care apartine SC Rico SRL, prevede si amenajarea unei gropi de sarituri. De asemenea, printre obiectivele principale care vizeaza transformarea bazei sportive intr-una moderna se numara reabilitarea atelierului de reparatii si intretinere a materialelor sportive si refacerea gardului ce imprejmuieste Facultatea de Educatie Fizica si Sport. Nici grupurile sanitare nu vor ramane neschimbate. Dosarul depus la APM arata ca se vrea si reabilitarea malului Lacului Siutghiol, a cheiului de acostare si a statiei de pompare. Iar in zona terenurilor de sport si pe aleile pietonale, vor fi amplasate tasnitori. De asemenea, nu a fost scapat din vedere nici aspectul estetic al terenurilor. Asadar, consolidarea si terasarea taluzului din sudul incintei si amenajarea peisagistica a acestuia cu vegetatie pe alei reprezinta un alt obiectiv pe care conducerea Universitatii Ovidius Constanta il are in vedere. "Noi am vrea sa le realizam cat de repede posibil. Avem toate lucrurile pregatite. Asteptam cu interes si rabdare avizul de mediu. Bineinteles, pista acoperita va constitui un avantaj pentru studenti", a declarat prof. univ. dr. Victor Ciupina, rectorul Universitatii Ovidius.Scris de: {autor}Stefania CHERMANEANU{/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii