Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:50 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Directorii de scoli fug de responsabilitate

ro

09 Sep, 2004 00:00 1310 Marime text

Conform statutului personalului didactic, incepand cu 1 septembrie, inspectorul scolar general Petrica Miu are competenta de a numi directorii cu delegatie * Pana acum, doua sute de directori de scoli generale si gradinite au fost validati in CA pentru a-si putea continua activitatea in anul scolar 2004-2005 * Desi lista posturilor vacante, fisa postului, tematica, bibliografia, perioada de inscriere, metodologia de concurs si lista documentelor necesare inscrierii au fost afisate din timp la sediul Inspectoratului Scolar Judetean, acesti profesori nu s-au sinchisit sa se prezinte

Desi concursurile pentru ocuparea functiilor de director de unitate de invatamant au fost anuntate intotdeauna din timp de catre reprezentantii Inspectoratului Scolar Judetean, cu toate acestea cadrele didactice nu s-au inghesuit sa participe. Ca urmare, in momentul de fata, in judetul Constanta un numar de 243 de directori, cu predilectie din mediul rural, ocupa posturile respective cu delegatie, deoarece nu au binevoit sa se prezinte, din varii motive, la concurs, ei preferand sa-si desfasoare in continuare activitatea din aceeasi postura, fara a avea prea mari batai de cap. Ca urmare, acestia isi vor derula activitatea si in anul scolar 2004-2005, in baza numirii pe baza de delegatie. "Multi directori din mediul rural ocupa functia respectiva cu delegatie", ne-a declarat purtatorul de cuvant al Inspectoratului Scolar Judetean, Liliana Timofte. Conform statutului personalului didactic, incepand cu data de 1 septembrie, inspectorul scolar general Petrica Miu are competenta de a numi directorii cu delegatie, printr-o analiza care s-a facut recent in cadrul Consiliului de Administratie al ISJ. Astfel, pana acum, doua sute de directori de scoli generale si gradinite au fost deja validati in CA pentru a-si putea continua activitatea in anul scolar 2004-2005. "Mai exista inca niste demersuri pe care le intreprindem acum, acelea de a numi si restul de directori pe functii. In acest sens, trebuie selectate cadre didactice care au cel putin gradul II si care sunt calificate". De asemenea, si tinerii pot ocupa, cu delegatie, functia de director de unitate scolara. Referitor la faptul ca directorii prefera sa ocupe functiile de conducere pe baza de delegatie, si nu pe baza unui concurs, asa cum ar fi si normal, Timofte a precizat: "Consideram ca directorii care se multumesc in continuare sa stea cu delegatie nu doresc sa-si asume anumite responsabilitati. La timpul potrivit, posturile lor au fost scoase la concurs. Cauzele neparticiparii la aceste competitii pot fi insa diferite: fie ca nu indeplinesc conditiile metodologiei, au definitivate si o anumita varsta, fie ca s-au gandit ca numirea cu delegatie este mult mai comoda, fie ca metodologia s-a schimbat si pretentiile sunt foarte ridicate acum in ceea ce priveste sustinerea unui concurs".

Cursuri de formare pentru directorii puturosi

"Cu toate acestea, noi vom incerca sa le oferim in continuare cursuri de formare manageriala la Casa Corpului Didactic, menite sa-i incurajeze ca pe viitor sa participe la concurs", a mai precizat purtatorul de cuvant al ISJ. Desi lista posturilor vacante, fisa postului, tematica, bibliografia, perioada de inscriere, metodologia de concurs si lista documentelor necesare inscrierii au fost afisate din timp la sediul Inspectoratului Scolar Judetean, acesti profesori nu s-au sinchisit sa se prezinte. Probabil ca si modalitatea noua de desfasurare a competitiei de anul acesta, care a fost modificata fata de 2003, i-a speriat pe profesorii constanteni, ei trebuind, printre altele, sa demonstreze ca stiu sa utilizeze si calculatorul. De asemenea, in CV-ul pe care ar fi trebuit sa-l prezinte comisiei de examinare, cadrele didactice erau obligate sa completeze date generale despre studiile efectuate, participarea la stadii de perfectionare si alte actiuni similare, daca au sau nu experienta in activitate, lucrari publicate, participari la proiecte educationale, precum si premii si diplome obtinute la diverse manifestari instructiv-educative. In plus, fata de anul trecut, metodologia de sustinere a examenelor pentru ocuparea posturilor de directori si directori adjuncti din unitatile de invatamant preuniversitar a adus si alte modificari. Astfel, pentru aspirantii functiilor de conducere din invatamantul liceal si postliceal, proba de interviu s-a sustinut prin intermediul computerului si s-a folosit imprimanta pentru listarea testului rezolvat.

Scolile mai mici nu vor mai avea director adjunct

In alta ordine de idei, de acum inainte, scolile de pe raza judetului Constanta vor mai avea director adjunct doar daca unitatea respectiva are un numar de 26 de clase; in caz contrar, functia de adjunct va disparea. In ceea ce priveste evaluarea directorilor, aceasta se va finaliza in data de 21 septembrie. Astfel, pana ieri un numar de 73 de directori au promovat concursul, 53 dintre acestia fiind deja evaluati. In ceea ce priveste punctajele, acestea sunt diferentiate. Astfel, pentru directorii de scoli si licee, punctajul maxim este de 100 de puncte si minim 67, iar pentru directorii de gradinite si adjuncti, maxim 100 si minim 57. Dintre cei examinati au obtinut punctaje intre 80-100 un numar de 33 directori, ia restul de 20, punctaje mai mici.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii