Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:09 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Din nou la urne 23 de candidaţi concurează pentru 19 locuri vacante în Senatul Universităţii Ovidius

ro

03 May, 2012 01:40 4342 Marime text
cap_7.jpgBiroul Electoral Central al Universităţii Ovidius anunţă reluarea procedurilor de vot în vederea ocupării locurilor vacante pentru reprezentanţii cadrelor didactice în Senatul universitar. Printre candidaţi se numără Vlad Tica, Constantin Tica, Mirela Rodica Cotrumba, Cătălin Grasa, Denisa Elena Dumitrescu şi Cristina Mihaela Lazăr.

Astfel, alegerile pentru ocuparea locurilor vacante pentru reprezentanţii cadrelor didactice în Senat se vor desfăşura azi, în intervalul orar 8.00 - 18.00, cu păstrarea sediului localului de vot (incinta cantinei, bulevardul Mamaia nr. 124), a secţiilor de votare şi a repartizării facultăţilor pe secţii de votare. Pentru cele 19 locuri vacante au fost depuse 23 de candidaturi. Conform Cartei Universitare, durata mandatului unui membru al Senatului este de patru ani, cu posibilitatea înnoirii succesive de maxim două ori. Senatul universitar este compus din 75% personal didactic şi de cercetare titular şi din 25% reprezentanţi ai studenţilor, indiferent de ciclul de studii. Cadrele didactice şi de cercetare membre ale Senatului sunt alese prin vot universal, direct şi secret al tuturor cadrelor didactice şi de cercetare titulare. Mai jos îi prezentăm pe cei 23 de candidaţi care speră să devină membri ai Senatului universitar.

Alina Buzatu - lector universitar, doctor la Facultatea de Litere

A absolvit în anul 1996 Facultatea de Litere a Universităţii Ovidius, după care a urmat cursurile de masterat la aceeaşi instituţie de învăţământ. În anul 2006 a terminat studiile de doctorat la Universitatea Bucureşti. Şi-a început activitatea didactică în anul 1995 ca preparator universitar doctorand la Universitatea Ovidius, Facultatea de Litere. În perioada anilor 1998 - 2003 a activat ca asistent universitar doctorand. Din anul 2003 până în prezent este lector universitar doctor la Universitatea Ovidius. A publicat o serie de cărţi şi lucrări ştiinţifice, printre care amintim „Introducere în teoria literaturii" şi „Gellu Naum: experimentul poetic".

Anca Constantin - conferenţiar universitar la Facultatea de Construcţii

A absolvit în anul 1983 Facultatea de Mecanică a Institutului Politehnic Bucureşti, iar în anul 1998 - studiile de doctorat ale Facultăţii de Inginerie din cadrul Universităţii Ovidius. De-a lungul carierei sale a ocupat mai multe posturi, dintre care amintim inginer la Centrul de cercetări al Marinei Militare Constanţa şi inginer la Centul de Scafandri Constanţa. În perioada 1999 - 2005 a ocupat funcţia de şef lucrări în cadrul Facultăţii de Construcţii la Universitatea Ovidius. Din anul 2005 până în prezent este conferenţiar universitar la aceeaşi facultate. A publicat o serie de cărţi, dintre care amintim „Termotehnică" şi „Maşini hidraulice şi staţii de pompare".

Mirela Rodica Cotrumba - şef lucrări la Catedra de Instalaţii şi Echipamente Navale, Facultatea de Inginerie Mecanică, Industrială şi Maritimă

A absolvit în anul 1990 Institutul de Subingineri Constanţa, iar în anul 1997 - completarea studiilor la Universitatea Ovidius. În anul 2007 a obţinut titlul ştiinţific de doctor în domeniul Inginerie Mecanică. Activitatea şi-a început-o în anul 1990, când a devenit desenator tehnic la Facultatea de Inginerie a Universităţii Ovidius. A urmat apoi ascensiunea didactică de la preparator universitar la şef lucrări în cadrul Facultăţii de Inginerie Mecanică, Industrială şi Maritimă. Printre lucrările publicate amintim: „Desen tehnic", „Utilaje pentru construcţia porturilor", „Geometrie descriptivă".

Cristina Duhnea - lector universitar la Facultatea de Ştiinţe Economice

A terminat în anul 2000 Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii Ovidius, iar în anul 2009 a absolvit studiile doctorale la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor din cadrul Universităţii Al. I. Cuza. A început activitatea didactică în calitate de preparator universitar la universitatea din Dobrogea, ajungând în prezent lector universitar la aceeaşi instituţie de învăţământ.

Denisa Elena Dumitrescu - şef lucrări la Facultatea de Farmacie din cadrul Universităţii Ovidius. Denisa Elena Dumitrescu a terminat Facultatea de Chimie din cadrul Universităţii Bucureşti în anul 1995. Între anii 1995 - 1996 a urmat studiile de masterat din cadrul aceleiaşi instituţii de învăţământ, iar în anul 2004, a terminat studiile de doctorat. În perioada anilor 1997 - 2000 a fost preparator universitar la Facultatea de Chimie a Universităţii Ovidius, iar din 2003 este şef lucrări la aceeaşi instituţie de învăţământ superior.

Mariana Frăţilă - lector universitar doctor la Facultatea de Arte

A terminat în anul 1982 Conservatorul „George Enescu" din Iaşi, iar în anul 2006 studiile doctorale la aceeaşi instituţie. Între anii 1982 şi 1985 a activat ca profesor de muzică la Şcoala Generală Don Perieni, judeţul Iaşi, între anii 1985 şi 1988 a fost referent muzical la Teatrul Liric din Constanţa, iar între anii 1988 şi 1990 - secretar muzical la acelaşi teatru. Din anul 2001 este lector universitar doctor la Facultatea de Arte a Universităţii Ovidius. Este membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România.

Rodica Laura Giurgiu - conferenţiar universitar doctor în cadrul Departamentului de Psihologie şi Asistenţă Socială a Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei
Rodica Laura Giurgiu a terminat în anul 1986 Academia Naţională de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti, iar în anul 2000 - studiile de doctorat. De asemenea, în anul 1998 a terminat Facultatea de Ştiinţe a Universităţii „Lucian Blaga", iar în anul 2008 studiile de masterat. În perioada anilor 2004 - 2008 a ocupat funcţia de prodecan al Facultăţii de Ştiinţe a Universităţii „Lucian Blaga" din Sibiu. Din anul 2008 este conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei.

Cătălin Nicolae Grasa - şef de lucrări la Facultatea de Medicină Generală şi director medical în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Constanţa

Şi-a început cariera ca preparator universitar, între anii 1992 şi 1995, iar apoi, între anii 1995-2000, a devenit asistent universitar, medic specialist în chirurgie generală. Între anii 2000 şi 2011 este şef de lucrări medici specialist chirurgie generală. În perioada anilor 2003 - 2004 este director general adjunct la Spitalul Judeţean, ulterior devenind directorul general al unităţii sanitare. Între 2008 şi 2009 ocupă funcţia de director adjunct medical al Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Constanţa. Cătălin Grasa a condus şi Secţia de Chirurgie între anii 2010 şi 2011. Directorul medical al Spitalului Judeţean a absolvit în anul 1991 Facultatea de Medicină Generală „Carol Davilla" din Bucureşti. În anul 2002 a devenit doctor în ştiinţe medicale.

Alina Iftime - lector universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Departamentul Didactic

A terminat Facultatea de Litere şi Teologie a Universităţii Ovidius, iar în anul 2005 studiile de masterat în didactica limbii franceze. A început activitatea ca învăţător la Şcoala din Ivrinezu Mic, după care a devenit profesor de limba franceză şi engleză la Şcoala din Peştera. Ulterior, devine profesor la Liceul „Nicolae Bălcescu" din Medgidia, profesor la Grupul Şcolar „Dragomir Hurmuzescu". În perioada anilor 2005 - 2006 este asistent universitar colaborator la Universitatea Ovidius. Din anul 2009 este lector universitar la Universitatea Ovidius.

Mihaela Ştefania Ivănescu - asistent universitar titular la Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice

În anul 2006, a terminat Facultatea de Filozofie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi. Ulterior, în anul 2008, a absolvit studiile de masterat în Administraţie Europeană în cadrul Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Administrative din cadrul Universităţii Ovidius. Între anii 2006 - 2007 activează ca preparator universitar la Universitatea Ovidius. Din 2009 până în prezent este asistent universitar titular.

Florin Victor Jeflea - lector în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Economice. În anul 2000, Florin Victor Jeflea a terminat Facultatea de Matematică din cadrul Universităţii Ovidius, iar în anul 2002 studiile de masterat. Acesta şi-a început activitatea ca profesor la Grupul Şcolar Industrial din Constanţa. În perioada anilor 2001 - 2007 este asistent la Universitatea „Spiru Haret", Facultatea de Management Financiar Contabil. Din anul 2008 este lector la Universitatea Ovidius.

Alin Larion - conferenţiar universitar la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport

În perioada anilor 1998 - 2002 acesta a fost preparator universitar la Universitatea Ovidius, Facultatea de Ştiinţe ale Naturii, Secţia Educaţie Fizică şi Sport. Între anii 2002 şi 2005 devine asistent universitar la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, în perioada 2005 şi 2009 este lector universitar, iar din 2009 până în prezent este conferenţiar universitar la aceeaşi facultate. Alin Larion a absolvit în anul 1998 Facultatea de Ştiinţe ale Naturii, secţia de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii Ovidius.

Cristina Mihaela Lazăr - conferenţiar universitar la Facultatea de Ştiinţe Economice

A debutat în anul 1998 ca preparator universitar la Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii Ovidius. A devenit asistent, apoi lector universitar la aceeaşi facultate. Din anul 2008 este conferenţiar universitar pentru disciplinele Comerţ electronic, Tehnici comerciale şi Economia comerţului.

Maria Maris - conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Medicină Dentară

În anul 1977 a absolvit Facultatea de Stomatologie a Universităţii „Gh. Popa" din Iaşi, iar în anul 1997 Facultatea de Stomatologie, Universitatea „Carol Davilla" din Bucureşti. În 1996 devine doctor în ştiinţe medicale. Între anii 1993 şi 1996 este asistent universitar în cadrul Universităţii Ovidius, iar între anii 1996 şi 2000 - şef de lucrări. Din anul 2000 este conferenţiar universitar.

Irina Moise - conferenţiar la Facultatea de Ştiinţe ale Naturii şi Ştiinţe Agricole

A activat ca asistent universitar în perioada anilor 1999 - 2003 şi ca şef lucrări în anii 2003 - 2009. Din 2009 este conferenţiar.

Florentina Nicolae - secretarul ştiinţific al Facultăţii de Litere

Între anii 2006 - 2012, Florentina Nicolae a fost membru în Consiliul Profesoral al Facultăţii de Litere, iar în perioada 2010 - 2012 membru al Senatului Universităţii Ovidius. În perioada anilor 2006 - 2010 a ocupat funcţia de şefă a Catedrei de Limbi clasice, balcanice şi slave, Facultatea de Litere.

Radu Niculescu - conferenţiar universitar la Facultatea de Arte

Radu Niculescu şi-a început activitatea ca profesor la Şcoala de Arte din Constanţa, după care a devenit actor la Teatrul Ovidius, la Teatrul Naţional Constanţa şi la Teatrul pentru Copii şi Tineret. În anul 1999 devine asistent universitar la Facultatea de Arte.

Irina Niţă - şef lucrări, conferenţiar universitar la Facultatea de Chimie

Irina Niţă a activat între anii 1983 şi 1986 ca inginer chimist la Combinatul Petrochimic Midia Năvodari, iar între anii 1986 - 2002 ca inginer chimist la Institutul de Cercetări pentru Industria Electrotehnică din Bucureşti. Din anul 2002 este şef lucrări la Universitatea Ovidius.

Adina Laura Pandele - lector universitar la Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative

Dumitru Dănuţ Popovici - lector universitar la Facultatea de Teologie

Printre posturile ocupate de Dumitru Dănuţ Popovici se numără cel de profesor la Seminarul Teologic „Mitropolitul Dosoftei" din Suceava, lector la Facultatea de Drept şi Ştiinţe Economice din cadrul Universităţi „Ştefan cel Mare" din Suceava.

Constantin Tica - şeful Clinicii de Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică din cadrul Spitalului Judeţean Constanţa

Şi-a început activitatea didactică în calitate de profesor de anatomie la Liceul Sanitar Constanţa, ca apoi să devină directorul liceului. A urmat funcţia de asistent asociat la disciplina Semiologie Chirurgicală, şef lucrări în cadrul Facultăţii de Medicină, conferenţiar universitar la Catedra de Chirurgie I şi din 2006 este profesor universitar. Este membru al Comitetului Naţional al Societăţii Române de Chirurgie Pediatrică, membru în Comisia de specialitate a Colegiului Medicilor, membru fondator al Societăţii Anatomiştilor din România, vicepreşedinte al Comisiei de Educaţie Medicală Continuă a Colegiului Medicilor.

Vlad Tica - profesor universitar la Facultatea de Medicină, şeful Clinicii de Obstetrică-ginecologie a Spitalului Judeţean Constanţa

Vlad Tica este preşedintele Comisiei Naţionale de Obstetrică-ginecologie a Colegiului Medicilor. A publicat 23 de cărţi şi cursuri în România, Franţa şi SUA, 387 de lucrări, cinci brevete de invenţie, 118 proiecte de cercetare.

Valeriu Roman - lector universitar la Facultatea de Teologie

Din anul 2001 până în prezent, Valeriu Roman este consilier cultural patrimoniu în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului. De asemenea, acesta este şi preot slujitor la Biserica „Sf. Mare Mucenic Mina".

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii