Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:24 09 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Delta Dunării, sub supravegherea inspectorilor ecologi. Abaterile de la lege, sancționate (FOTO)

ro

15 Sep, 2023 20:06 1059 Marime text


Pentru buna desfășurare a activităților economice și turistice în perimetrul Rezervației Biosferei Delta Dunării, cu accent pe respectarea cerințelor de protejare a patrimoniului natural, așa cum rezultă din reglementările legale, pe parcursul lunii august 2023, inspectorii ecologi din cadrul Comisariatului de Control Integrat al Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD) au efectuat un număr de 263 acțiuni de inspecție şi control vizând respectarea legislaţiei în vigoare pe teritoriul Rezervației.

Abaterile de la prevederile legii au impus aplicarea a 164 de avertismente, precum și 210 amenzi contravenţionale, în valoare aplicată de 551.900 lei, transmit reprezentanții Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării. 

Deasemenea, au fost confiscate din abandon 216 unelte de pescuit , din care: 148 buc. setci de tip monofilament (aproximativ 7400 metri liniari); 40 buc. setci fir textil (aproximativ 2000 metri liniari); 22 buc. vintire; 2 buc. motofierăstrău și 154 kg de pește (caras, plătică), în valoare de 526 lei, a mai punctat sursa citată. 


foto: ARBDD 


Citește și: Butelii cu gaze fluorurate cu efect de seră, depistate într-un container sosit în Portul Constanța (GALERIE FOTO)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii