Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
02:26 21 01 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cum a fot repartizat capitalul social al Delta Prest Construct după decesul unui asociat

ro

24 Dec, 2018 00:00 309 Marime text
În Monitorul Oficial al României a fost publicată decizia Adunării Generale a Asociaților societății Delta Prest Construct SRL din data de
14.08.2018.
 
Având în vedere decesul asociatei Nicoleta Dogaru, atestat prin certificatul de deces din data de 21.03.2018, și certificatul de moștenitor suplimentar, Iulian Dogaru, în calitate de asociat al societății Delta Prest Construct SRL, a aprobat unele decizii importante.
 
Astfel, s-a decis transmiterea prin succesiune a celor 40 de părți sociale, a cate 10 Iei fiecare, în valoare totală de 400 de Iei, deținute de fosta asociată Nicoleta Dogaru la societatea Delta Prest Construct SRL, conform certificatului de moștenitor suplimentar, după cum urmează: 10 părți sociale, cu valoare de 10 Iei/parte sociaIă, în valoare totală de 100 Iei, au fost transmise prin succesiune către Iulian Dogaru; 30 de părți sociale, cu valoare de 10 lei/parte socială, în valoare totală de 300 de Iei, au fost transmise prin succesiune către Andrei Ion Dogaru.
 
Urmare a acestor operațiuni, Iulian Dogaru și Andrei lonuț Dogaru au preluat, împreună cu activul și pasivul societății, toate drepturile și obligațiile prezente și viitoare ce decurg din deținerea părților sociale, atât a celor deținute, cât și a celor cedate, inclusiv achitarea tuturor datoriilor societății către bugetul de stat și către alte persoane fizice sau juridice de orice natură, existente neachitate până la data prezentei hotărâri.
 
Structura capitalului social, părțile sociale, cota de participare la beneficii și pierderi sunt: capitalul social subscris și integral vărsat este de 800 de lei, reprezentând 80 de părți sociale a cate 10 lei fiecare, repartizate astfel: Iulian Dogaru - aport la capitalul social 500 de Iei, reprezentând 50 de părți sociale a câte 10 lei fiecare, cota de participare la beneficii și pierderi de 62,5%; Andrei Ionuț Dogaru - aport la capitalul social 300 de lei, reprezentând 30 părți sociale a câte 10 lei fiecare, cota de participare la beneficii și pierderi de 37,5%.
 
O altă decizie se referă la retragerea din societate din calitatea de administrator a Nicoletei Dogaru și numirea lui Iulian Dogaru ca administrator pe o durată nelimitată, cu puteri depline. 

Ti-a placut articolul?

Comentarii