Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:26 10 11 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța Exercițiul interinstitutional „ZIMBRUL S – E 2025" s-a încheiat cu succes (GALERIE FOTO)

ro

10 Nov, 2025 10:12 128 Marime text
Foto: Gruparea Mobila de JandarmiÎn perioada 3 — 7 noiembrie 2025, la nivelul municipiului Constanța s-a desfășurat  exercițiul interinstituțional „ZIMBRUL S – E 2025", organizat și coordonat de Gruparea de Jandarmi Mobilă „Tomis” Constanța. Scopul principal a fost antrenarea și testarea structurilor din cadrul Sistemului de Ordine și Sigurnață Publică, privind gestionarea unor situații de criză, în vederea consolidării capacității de reacție și a colaborării operative.

Potrivit Grupării Mobile de Jandarmi Constanța, timp de două zile, forțele implicate au gestionat scenarii tactice complexe, care au presupus intervenții coordonate la sol, aerian și pe mare, comunicare în timp real și aplicarea procedurilor standard într-un cadru integrat. Evaluările au arătat o bună coeziune între structuri, un nivel ridicat de pregătire și o reacție eficientă la provocări simulate. Unul dintre obiectivele cheie a fost, de asemenea, îmbunătățirea continuă a modurilor de acțiune, astfel încât intervențiile în situații reale să fie cât mai rapide, eficiente și bine coordonate.

La aceste activități au participat jandarmii Grupării Mobile „Tomis” Constanța, subunități operative ale Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei, Inspectoratele de Jandarmi Județene Constanța, Brăila, Călărași, Ialomița, Tulcea, reprezentanți ai altor instituții partenere din cadrul M.A.I., care au rol în protejarea populației și menținerea siguranței publice: Inspectoratul de Poliție Județean Constanța, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Constanța, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră – Garda de Coastă, Serviciul pentru Imigrări al județului Constanța, Brigada pentru Operațiuni Speciale Constanța, Inspectoratul General de Aviație al M.A.I., Centrul Medical Județean Constanța, precum și Direcția Regională de Informații Constanța și reprezentanți ai Ministerului Apărării Naționale.“ - conform GMJ Tomis Constanța


Conducerea Grupării de Jandarmi Mobile Constanța adresează mulțumiri tuturor structurilor implicate pentru profesionalismul, efortul și angajamentul de care au dat dovadă, contribuind la succesul acestui exercițiu complex, cu relevanță directă pentru misiunile reale.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii