Jandarmii din Constanța desfășoară exercițiul de antrenament „ZIMBRUL S–E 2025” privind gestionarea situațiilor de criză
Jandarmii din Constanța desfășoară exercițiul de antrenament „ZIMBRUL S–E 2025” privind gestionarea
180
Marime text

În perioada 3 — 7 noiembrie 2025, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Tomis” Constanța organizează exercițiul interinstituțional „ZIMBRUL S – E 2025", un exercițiu de antrenament, la nivel zonal, privind gestionarea unor situații de criză în domeniul ordinii publice.
Potrivit unui comunicat pus la dispoziție de Jandarmeria Constanța, exercițiul este conceput să abordeze situații ce pot apărea în cazul unei potențiale crize în domeniul ordinii publice, la nivel zonal, generată de un aflux mare de migranți, care poate duce la o creștere a tensiunilor sociale, urmărind antrenarea și cooperarea structurilor responsabile de gestionarea unor situații speciale din domeniul ordinii publice. Activitățile de pregătire se vor desfășura în mai multe zone din municipiul Constanța, iar exercițiile sunt organizate în cadrul unui scenariu complex, cu intervenții la sol, aerian și pe mare.
Vor participa structurile din cadrul Sistemului de Ordine și Siguranță Publică și anume: jandarmii Grupării Mobile „Tomis” Constanța, subunități operative ale Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei, Inspectoratele de Jandarmi Județene Constanța, Brăila, Călărași, Ialomița, Tulcea, precum și reprezentanți ai altor instituții partenere din cadrul M.A.I., care au rol în protejarea populației și menținerea siguranței publice: Inspectoratul de Poliție Județean Constanța, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Constanța, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră – Garda de Coastă, Serviciul pentru Imigrări al județului Constanța, Brigada pentru Operațiuni Speciale Constanța, Inspectoratul General de Aviație al M.A.I., Centrul Medical Județean Constanța, Direcția Regională de Informații Constanța și reprezentanți ai Ministerului Apărării Naționale.
Activitățile se vor desfășura în spații bine delimitate și controlate, atât în interiorul Grupării de Jandarmi Mobile „Tomis” Constanța, cât și în zone exterioare, precum Poligonul „Cumpăna”, Portul Constanța, Aeroportul Internațional „Mihail Kogălniceanu”, dar și sediul Gărzii de Coastă Constanța.
Rugăm locuitorii din zonă să nu se îngrijoreze dacă observă o prezență mai mare a forțelor de ordine, a mijloacelor de intervenție sau acțiuni specifice de instruire. Acestea sunt strict de pregătire și au ca scop creșterea capacității de reacție și intervenție a forțelor participante și îmbunătățirea cooperării între instituții.
Totul se desfășoară în cadrul unui exercițiu planificat, în condiții de siguranță deplină, fără niciun risc pentru populație. Astfel de exerciții sunt esențiale pentru dezvoltarea profesională a efectivelor și pentru asigurarea unui răspuns eficient și coordonat în situații reale.- a mai transmis sursa citată.
Sursa foto. GJM Constanța
Citește și:
Știri ConstanțaTânăr de 20 de ani, depistat de jandarmi cu substanțe interzise ascunse în lenjeria intimă
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


