Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:36 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța Autoutilitară confiscată de polițiștii locali. De ce a fost luată această măsură

ro

20 Jul, 2022 12:46 2351 Marime text
Amenda Poliția Locală. Foto: Primăria ConstanțaIeri, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța au surprins în traficul rutier un conducător auto care transporta deșeuri și se deplasa pe un alt traseu decăt cel care duce spre depozitul autorizat de la Ovidiu sau Poarta 9.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Constanța, conducătorul auto a iesit de pe drumul public aferent străzii Amsterdam din municipiul Constanța și a intrat pe un teren proprietate privată unde a abandonat deșeurile transportate.

Persoana în cauză a fost sancționată cu amendă de 10.000 lei, în conformitate cu prevederile OUG nr. 92/2021, art. 20, alin. 3, coroborat cu art. 62, alin. 1 lit. b privind regimul deșeurilor.
De asemenea, bărbatul a rămas și fără autoutilitară, care i-a fost confiscată de oamenii legii.

„Vă reamintim că polițiștii locali monitorizează în permanență întreg municipiul Constanța și manifestă toleranță zero față de persoanele care încalcă prevederile legale.
Menționăm că, de la intrarea în vigoare a actului normativ OUG nr. 92/2021 și până în prezent, au fost confiscate 7 autovehicule folosite la săvârșirea contravenției de abandonare a deșeurilor în alte locuri decât cele special amenajate.
Vă rugăm să înțelegeți că depozitarea ori abandonarea necorespunzătoare a deșeurilor de orice fel poate produce consecințe destul de grave asupra mediului înconjurător.
Apreciem spiritul civic de care dau dovadă cetățenii și îi rugăm să ne semnaleze în continuare orice fapte care contravin legislației de mediu la numerele de telefon 0241.484.205 și 0341/922 sau la adresa de mail politia.locala@primaria-constanta.ro“ - au precizat reprezentanții Primăriei Constanța.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii