Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:59 26 10 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Trei cetățeni străini, acuzați de sabotaj în România. Doi au fost arestați în Germania, iar al treilea a fost localizat în Polonia

ro

26 Oct, 2026 19:00 180 Marime text
Foto cu rol ilustrativ            DIICOT

DIICOT, cu sprijinul informativ al SRI, investighează trei cetățeni străini, doi bieloruși și un ucrainean, suspectați că ar face parte dintr-o rețea de sabotaj.

Ancheta vizează un incendiu izbucnit în septembrie 2026 pe o platformă industrială din Brașov, în apropierea companiei CARFIL SA, filială a ROMARM.

Potrivit procurorilor, doi dintre inculpați au fost arestați preventiv în Germania, în timp ce pregăteau fapte similare, iar pe numele celui de-al treilea a fost emis, pe 26 octombrie, un mandat european de arestare, acesta fiind localizat în Polonia.

Comunicatul integral DIICOT:

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală și Direcția de Combatere a Criminalității Organizate,  cu suportul informativ al Serviciului Român de Informații au documentat  activitatea infracțională a trei cetățeni străini (doi cetățeni bieloruși și un cetățean ucrainean) rezidenți în state UE, membri ai unei rețele de sabotaj.

Cercetările au fost demarate în luna septembrie 2026, când pe o platformă industrială din municipiul Brașov, situată in imediata apropiere a societății CARFIL SA, filială a CN ROMARM, s-a declanșat un incendiu care a afectat sediile mai multor societăți comerciale.

Din probatoriul administrat a  reieșit faptul că cei trei inculpați, doi cetățeni bieloruși și un cetățean ucrainean, sunt implicați în cauză, context în care judecătorii de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel București au emis mandate europene de arestare in lipsă, doi dintre inculpați fiind, în baza cooperării internaționale, depistați și arestați preventiv pe teritoriul Germaniei, în timp ce pregăteau comiterea unor fapte similare.


Astazi, 26 octombrie 2026, a fost emis un al treilea mandat european de arestare, pe numele unui alt inculpat, localizat pe teritoriul Poloniei.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la acte de diversiune și sunt efectuate demersurile necesare în vederea extrădării celor trei inculpați în Romania.

Precizăm faptul că, din actele de urmărire penală a rezultat și faptul că cei trei inculpați vizau și alte obiective de pe teritoriul României și altor state UE.

Acest incident de pe platforma brașoveană, care se adaugă unei serii recente de evenimente similare înregistrate pe teritoriul României, amplificând preocupările legate de securitatea obiectivelor industriale și a infrastructurilor esențiale, DIICOT, MAI și SRI continuă cercetările  privind persoanele implicate în comiterea faptei.


Astfel, în actualul climat regional și european de securitate, caracterizat prin proliferarea tacticilor de război hibrid, este monitorizată permanent evoluția riscurilor asimetrice susceptibile să afecteze ordinea publică sau obiectivele de importanță strategică din România.



Citește și:
Tânăr din Constanța, trimis în judecată de DIICOT pentru trafic de droguri și pornografie infantilă - Rămâne în arest și așteaptă deciziile Curții de Apel

Tags: DIICOT


Ti-a placut articolul?

Comentarii