Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:30 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța Activități preventive desfășurate de polițiști. Despre ce au discutat cu vârstnicii

ro

08 Oct, 2020 11:58 1278 Marime text
  • Activități preventive desfășurate de polițiștii constănțeni.
În cursul zilei de ieri, 7 octombrie, polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității și cei ai Secției 2 Poliție Constanța, împreună cu jandarmi din cadrul G.M.J. Tomis Constanța, au desfășurat activități de informare a cetățenilor, pentru prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului (furt din locuință, tâlhărie, înșelăciune și distrugere).

Activitățile au vizat, în special, persoanele vârstnice, care prezintă un grad ridicat de vulnerabilitate, astfel încât acestea să nu devină victime ale unor fapte antisociale.

Autorii infracțiunilor de înșelăciune prin metoda Accidentul amplifică și speculează vulnerabilitățile victimelor, sunt bine informați cu privire la prevederile legale, la diverse diagnostice medicale, actualitatea unor subiecte și îşi perfecţionează continuu metodele. Aceștia apelează telefonic potenţialele victime, cărora le comunică faptul că un membru al familiei ar fi suferit/provocat un accident rutier şi, sub falsă identitate, solicită bani, pentru acoperirea unor presupuse costuri de spitalizare.

În astfel de situații, polițiștii vă sfătuiesc:

- probați veridicitatea celor afirmate prin alte căi, respectiv contactarea persoanei în cauză sau a rudelor, cunoștințelor, care vă pot oferi informații suplimentare și nu aveți încredere în persoane străine, oricât de binevoitoare ar părea. Escrocii mizează tocmai pe reacția de moment, cu un impact emoțional puternic.
- nu dați sau nu depuneți bani în conturi bancare sau prin servicii de transfer rapid, unor persoane necunoscute!
- nu furnizați informații despre membrii familiei dumneavoastră sau alte date cu caracter personal, indiferent de calitatea invocată de interlocutor.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii